ANOTIMPUL NEPREVĂZUT

 

 

 

 

ANOTIMPUL NEPREVĂZUT

 

Marin SLUJERU

Editura Valea Verde, Sighetu Marmaţiei, 2013

 

Lector de carte: † Fábri Sándor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

MARTIE

 

goală cutia bătrânului vecin

trăieşte, şi-a ridicat corespondenţa

 

cutia mea – plină-ochi

rectangular nimicul

 

EXCLUSIVITATE

 

cum mi-ar aşterne cineva o faţă albă de masă în zbor,

mi se întâmplă liniştea

 

zgomotele serii o acompaniază

şi ochii deja-domnişoarei, calzi

 

– nu, nu mi-e sufletu-n trecut,  se mai petrec schimbări

 

IPOCRIZIE

 

nu înțeg graţia ta în oraşul sfârşit,

faptul că dau s-o notez

 

– graba ta – da

şi vulpiţele iama prin cofetării

 

VORBE LA PALAT

 

azi numai eu am venit

 

au trecut nişte casnici pe lângă zidul grădinii

 

freamăt de frunze, foşnet de vorbe

 

ÎNFRUPTARE

 

odată am să plâng pe săturate

cât a meritat, cât n-am apucat

mă voi face de râs

o să-mi tremure hainele, carnea, bărbia

abia aştept

 

 

NORDICĂ

 

ziua de iarnă iar luminoasă

 

n-o laud,

nu-i dau tuşa mea personală

 

o iau ca un lucru de la sine înţeles, cuvenit mie

 

 

***

 

singur cu mâinile goale

mănânc alimente singure

Aprilie vântură furouri prin cer

 

 

STAREA AMINTIRII

 

în copilărie –

prietenii mai mari îngrijindu-mă

şi eu, vai, bătrân

 

CORSO

 

ce dumnezeiţe, ce şcoli de manechine

cine a zis că oraşul e mort

 

se poate trăi mult şi bine la Sighet

întâlneşti bătrâni noi peste tot

 

BANCA DIN FAŢĂ

 

o, n-aţi văzut bătrânul în argint

stătea încremenit în Anotimp,

pierdut în argint

 

orice mişcare l-ar fi prefăcut

în nişte lut pe trotuar

şi m-am ferit să nu mă vadă

 

şi m-am ferit să nu îl văd

 

 

SUNT NOPŢI DE DORMIT

 

la urmă – conturi încheiate –

trecem pe pilot-automat

 

seară de seară ne culcăm,

de parcă ăsta ar fi rostul nostru

 

de parcă am avea de terminat rapid

/ cu / provizoratul –

 

( aşa cum pâlpâi eu pe-aici, în lichidare,

dacă te-ai ivi, m-aş prăbuşi încă )

 

AZI NU SE FILMEAZĂ

 

plouă, vântul bate razant cu vitrinele

oameni cu gulerul ridicat se grăbesc

la locul lor natural în compoziţie,

umbrelele se dau peste cap la fix

…………………………………………………………………………………………………

spre seară, un  fluviu de maşini târâtor prin oraş

deasupra toamna distribuie frunze color

semafoarele filează foarte feeric

 

GRĂDINA MORII ON-LINE

 

un tânăr ostil, anonim

tocmai am avut o dispută pe site-ul local

totu-i privit notat comentat

respirăm în cerneala virtualului

 

( copiii prea mici mămicile translucide

un râu cu un deal împietrit

pe dig trec perechi afundate în câte s-au scris

cândva se aude un aparat de filmat )

 

TU DEJA ŞTII

 

ce-i cu tine zilele astea

te-ai îmbătrânit te-ai încetinit

privirea ta abia ajunge la noi

abia trece de la unul la altul

 

lucrurile astea nu se petrec aşa peste noapte

mai degrabă nu se petrec

pentru că nu-i un răspuns

– doar noi, întrebători, întrebători

 

 

CONTEMPLARE

 

în stradă lumina în fel şi chip:

toate se-nteţesc, se pun în mişcare

 

în spatele meu chelneriţa curăţă mesele amãnunţit,

are o bluză albă, februarie

 

MĂRTURISIRE

 

 

pe mine să mă lăsaţi în pace eu sunt sub ocupaţie

de plictis de îngeri de farmazoane de singurătate

 

nu sunt aici şi nu am fost vreodată

am incapacitatea fiinţială de a fi prezent

pe mine să mă lăsaţi în pace

 

pe mine să nu mă uitaţi nici o clipă

 

VARA CONTINUĂ

 

cafenelele pline, parcurile aglomerate,

pe corso aceiaşi inşi – ce aşteptăm pe aici?

 

poate lumina ce enervează dimineaţa pescarii,

vreun zvelt allegro de pian, rătăcit

 

poate ziua în care, lămpăresele făcându-şi datoria,

fi-va totul clarissim

 

DANTELĂREASA. VERMEER

 

omul în exerciţiul frumuseţii sale – orice om –,

cu atributele divinităţii –aici cârlionţii, tinereţea –

 

la supermarket în lumină înşfăcăm de toate

aşteptând la cassă, Jaga-Jaga, schiţãm un dans din şunci

 

PLURAL

 

trăiesc mărginit de râuri la care nu mă duc

stau aici toata ziua cu lumina de-acolo

pe nepusă-masă ne bântuie albastrul înserării

 

 

POEZIE, POEZIE

 

vorbesc de la egal la egal cu voi,

ci eu, doamne, ce-am făcut atâţia ani?

am nişte cărţi în casă închise mai mereu

una sunt eu

 

ies tot mai des în oraş mă plimb tot mai încet

tinerii sunt de-o frumuseţe fără greş

nu îşi arată în clar fericirea

 

frunziş tulburător!

– nu, nu de iunie – de Mai, strălucitor

 

 

CONGENERI

 

în codrul orăşenesc ne pândim care moare primul

 

să nu trăim mai puţin

să nu întâlnim anumite persoane la înmormântari

 

să nu rămânem singuri

să nu murim cu poemul în noi

 

 

MENIUL ZILEI

 

nu ştiam când intrase în restaurant

deodată şedea, cu rochia ei albastră, singură la masă

 

pe sub pereţi, printre colonade, parcă eram şi noi

nici nu încercam să ne privim în legătură cu ea

 

nici eu / poet / nu mă mai pot privi în legătură cu ea

– ’ să nu plece cumva, încerc o panică uşoară

 

IMPRESIE DE LOCUIRE

 

nu bine se stinge ultimul lătrat şi începe ceasul meu

– massa oarbă a trupului

– uneori alcătuirea de la sine a poemului

 

azi-noapte mi-am simţit greutatea

– interacţiunea cu celelalte corpuri din acest cartier de univers

– ancoră a sufletului ghemuită pe acest cearşaf

 

 

***

 

noapte de toamnă creierul tace chitic

„psst!”, pe muţeşte

să auzim, să auzim

 

 

ÎN CENTRU

 

aceleaşi biciclete bibilite rezemate de vitrină,

de câte ori apare o nouă cafenea –

sunt băieţii eterni de la marginea oraşului,

ascultă muzică, discută fotbal, chelneriţele nu-i interesează

 

îmi imaginez grădinile neascultate şi Râul –

de-o vreme, copacii au frunzele tot mai mici, mai picturale, mai puţine

 

MIRAJ CLAR

 

ninge, prima zi de iarnă

mă vor întreba: “ ‘ce eşti trist, Marin?”

„aşa-i frumos acum”

 

fiecare cu părerile sale de rău

– în faţă, clar, bucuriile premergătoare

 

 

URGENŢĂ

 

! ce bine-i aici, ce linişte şi ce lumină,

adormi în clopoţitul depărtat al oxigenului

 

te dai jos din patul înalt direct în Păşunile Raiului

când merg copiii la şcoală, dimineaţa

 

 

CINEVA

 

“…Ion era în bucătarie, fuma…”

povesteşte unul din hoaverii întorşi de la înmormântare

e vorba desigur de răposat

 

a rămas de-o poveste şi din viaţa lui –

fiecare ajunge odată cineva,

are momentul său

 

 

REZOLUŢIA

 

poetul seara încurcat în cereri:

“subsemnatul vă rog să mă primiţi în rând cu lumea…” –

 

„sunt şanse mici de aprobare, cândva

o dată aţi ales, redactarea e grea, birocraţia mare

nici timp de adaptare nu-i

în plus, deja v-a cuprins o emoţie soră cu moartea”

 

 

STINGE LUMINA

 

de s-ar arăta obrajii tăi limpezi luminoşi

dimineaţă de dimineaţă prin odaie,

aş fi un boier luminat

 

– nu aş orbecăi sub becuri îngrijorat

de trosnetul gheţii de pe geamuri,

când dă să intre lumina

 

A NINS ÎNTRE TIMP

 

tot mai greu m-arunc în poezie

traiul meu poetic este în suferinţă

adio ochi în soare, inimă uşoară

mă bate gând de îmbătrânire, de realitate

 

mă bag sub plapumă rânjind a bucurie

bradul de vis-a-vis e plin de zăpadă până în vârf,

luna stă în toată regula pe muchia blocului

 

– suntem cam mulţi în noaptea asta, prieteni,

slabă singurătate poetică

 

BĂIATUL

 

mi-am vizitat prietenul bolnav

de un număr potrivit de ori

nu l-am deranjat, nu l-am uitat

 

“ întotdeauna ai fost tu un băiat bun “

– zice toatã lumea

 

şi am râs pe larg, obligat, cu fiecare

pe celelalte drumuri, în celelalte ceasuri ale mele

 

 

POZĂ

 

un pom de unul singur înflorit

tocmai mi-am ridicat ochii din gândul la tine –

primăvara este în trecut

 

 

CUMULUS PE CORZO

 

i-auzi!

palide, ‘n nor parfumat, de-alabastru

plutesc prin lumina ochilor mei,

îngrijorate să nu le cadă obrajii mari pe jos

i-auzi!

 

– mergeam la pas prin luna lui Mai,

să scriu cum îmbătrânesc

 

 

FĂRĂ OBIECŢII

 

nici nu ştiu eu cât se bucură că m-a întalnit,

îmi comunică o tanti foarte îngrijorată, printre altele:

„mi s-a spus că ai murit” –

 

iar oraşul a consemnat treaba asta fără obiecţii

şi îşi derulează viaţa ca şi cum

şi tu, Sighete, frate al meu – şi tu?

 

GRĂDINA MORII

 

plină, Iza curge în seara asta tăcut, repede

trec tineri guralivi spre dealul întunecat

 

aproape ne-atingem şi nu ne vedem

de înlănţuiţi, de amintirile locului

 

 

PIETA

 

astăzi bătrânul ce-l port cu mine mi-a căzut în braţe

( capul pe spate, ochii orbi, mâinile, picioarele-i atârnând )

 

– aşa îl duc prin oraş – îi sunt Maria –

pe stradă trec femei frumoase

 

TEAMĂ

 

sfârşit de August mai tăntălau, mai tolomac

şi decât burlacii de la marginea oraşului

mai mătăsos decât figuristele de pe centru,

fercheş, înalt cât figuriştii

 

şi nu mă pot bucura, că se trece

şi nu-i nimic după

 

 

FEREASTRĂ

 

cade un fluture galben – deja –

de mâine încep frunzele

 

AER FĂRÂMICIOS

 

soarele scaldă degeaba muşcatele

se simte la intrarea în bloc

atât de rău le-a muşcat frigul azi-noapte

 

– jale la ferestre, prăpăd prin balcoane

schelete de flori, praf şi pulbere de petale

 

AMINTE

 

târziu, ai tăi răsună în sufletul tău ca o vioară

trăieşti fără ei, după cum şi ei fărătine

 

poate şi tu în sufletul lor –

uneori acestea se întâmplă. uneori

 

VORBE

 

cu musafirul în faţă – şed

nu-i ofer nici un ceai,

cum aş fi musafir în casă la mine

 

în fotoliul de-alături – Nimicnicia  mea

împietrită, în toata gloria

 

 

ÎNGER OCTOMBRIN

 

nu te cruci de bătrâneţea mea

nu te minuna nu mă căina

ea mi-e pavăză înger cuib

cum trec, mă păzeşte de vuiet

 

totdeauna e cu mine

şi mă-nvaţă-a face bine

în tot locul mă-nsoţeşte

şi de rele mă fereşte

 

 

OCTOMBRIE. DOAR

 

îţi spun poemul despre îmbătrânire

nu încă, mai târziu, nu acum

 

– mai târziu sare asupra mea, îmi va fi prea aproape

şi cu preaaproapele eşti absolut singur

doar trăieşti – nu scrii, rămâne neştiut totul

 

scriu acum,

cât n-a venit încă

 

A DOUA ROSTIRE

 

cum am dat în fervoarea abstinenţelor

cum, de sprâncenele mele cărunte, nu vedeţi tânărul dinăuntru

cum cineva tot înclină şi eu tot îndrept ramele cailor verzi de pe pereţi

îmbătrânesc. învăţ să spun cum are loc asta. la urmă voi vorbi ca pe apă

 

 

 

ÎNVINGĂTOR

 

tocmai am terminat poemul despre îmbătrânire

cad lat în pat

oasele mi se fac foarte uşoare

dau din picioare dezordonat

o, dulce osteneală a trupului la tinereţă!

 

 

PEISAJ

 

intru în aşternut, mă aştern

patul cam scurt, totuşi comod

 

stau aşternut, cu cei duşi, cu cei din bloc

 

stăm ca zăpada –

s-a aşternut peste tot

 

 

METAMORFOZE

 

iscodesc dealul, urmăresc râul în vederi –

vinovăţia stă pe mine ca pe spini

 

din oglindă mă priveşte un bărbat sever

se-ajunge greu la inima lui

RĂSTIMP

 

de-o vreme m-am oprit,

nu ştiu când voi continua cu îmbătrânirea

 

viaţa mea – hobby-ul, amuzamentul – este îmbătrânirea

doar ea se întâmplă

de pildă: un tânăr se prăpădeşte brusc de grija mea

 

– îmbătrânirea se petrece în salturi

între ele răstimpuri imense, cu viitorul încremenit în faţă

 

 

 

LA PATROANA CREDINCIOASĂ

 

băruleţul are în faţă un perete de lemn

cu ferestre şi uşi

űgyeşe, chelneriţele intră şi ies,

prepară cine şti’ ce,

apar printre noi şi dispar

 

ori doar se arată în cadre –

acolo privim, acolo ni-i mântuirea

acolo întrezărim veşnicia

 

 

SĂRUT

 

s-au împlinit adevărurile definitive din poeme trec năruiţi congeneri

eu păzesc tinereţea noastră

/ veniţi de luaţi! /

 

uneori o sărut

buzele ei au un gust gândit

 

ÎNSPĂIMÂNTARE

 

mi-am uitat fără-veste chipul!

 

COPĂCEL

 

ani buni nu se face nici o vorbire

şi dintr-odată e prea târziu, eşti bătrân

sau, mă rog, un copil al bătrâneţii –

 

ţi se întâmplă lucruri absolut unice

sau, mă rog, la fel nimănui –

numai râzi ca un VIP între oameni

 

DE-A VEŞNICIA

 

scriu foarte greu la cartea de îmbătrânire

– nu, nu îmi propun să îmbătrânesc cum scrie la carte,

doar scriu cum îmbătrânesc. greu. adesea nu

 

iată-mă împreuna cu prietenii duşi:

cum m-aşteptau, aruncăm umbre mari pe pereţi,

avem bolţi arcuite deasupra

şi unul dintre noi, parcă, o aură aurie – capătă minte!

 

e luna lui Mai şi mi-e frig

şi nici nu vreau să vină vara,

că toată vara mi-e frică să nu treacă vara

şi la sfârşitul lui August se clatină plopii u l m i i  l u m e a

 

BĂTRÂNI ÎN LUMINĂ

 

(o noapte bine-închisă, azi-noapte)

 

perechi – trec grăbit

au o flacără albă în păr s-a aprins singură

 

– îţi poţi trece mâna prin ea poţi dărui din ea tuturor

dacă te dai pe faţă, te faci om nou

 

cum te-ai spăla cu bătrâni –

pe lângă ea, soarele e-un copil

 

13

 

a trecut ziua mea strălucitoare, goală

o urmez trist ( datoria), cu tot alaiul

 

 … domnu, domnu, a intrat pensia?…

… vai, ce tânăr eraţi în poza aceasta!…

 

Iunie, genunchii voştri!

eu cum să mă sui în cireşi?

 

EXTRA MUROS

 

trece lipit de ziduri prin parc

un sighetean adevărat, de exemplu

 

îi vizionez – pe el şi porumbeii graşi –,

pe nică’ri, în mijloc de centru

 

ERA SĂ MOR AZI-DIMINEAŢĂ

 

„cine-i?“ strig la umbra de dincolo de glasswand

dădeam să ies în hol – acolo umbra se piti

 

– nimeni, nimic, positive

apartamentul închis de peste noapte

pe jos, nişte schije din geamurile de vis-a-vis

– scintilau

 

 

! în tătă ziţa şi-n tăt neamu’, este-un pruncuţ de haramu!

 

 

 

TRAFIC

 

( „hai să vezi ce morgă nouă le-am făcut!”,

mă întâmpină directorul Casei de bătrâni )

 

ei stau depuşi pe bănci, în cărucioare

în largul porţii larg deschise

dacă te uiţi spre careva, tresare

cade la loc, cum treci

 

tinerii au pavilionul lor

din pridvor se iţesc creştete rase

te studiază ca popândăii,

te urmăresc, cum treci

 

în şosea traficul se- nteţeşte

trecerea-i tot mai mare,

pietonii ţin pasul,

pe lângă parcul Casei, î n f l o r i t

 

 

OCTOMBRIE

 

Soarele însoţeşte toată ziua copacul policolor

ce curtezan desuet, tâmp

 

totuşi, au îngălbenit  toţi copacii din jur

îşi smulg frunzele, îşi sfâşie veşmântul

 

 

PROVOCARE

 

la început numai eu ştiam bătrâneţea mea,

o înlăturam ca pe-un fulg lipicios

– a fost prima îmbătrânire

 

au urmat altele, multe, de ne’nlăturat,

strat după strat peste inimă

– stă ascunsă, nevăzută, dulce

 

cine să-şi facă drum la ea,

acum, că-i ştiu cu toţii străvechimea?

– cine să răspundă provocării?

 

DUMINICALĂ

 

tot mai rar cu prietenii la un loc,

ne-ntrerupem mereu,

mai bine am tăcea în trei, fiecare

 

mai bine am privi casnicele

( cum şi-au mai echipat masculul antemergător )

împodobite, trec-lanţ de la biserică

 

cum arde Octombrie în vitrine,

turle şi plopi se confundă în subcerime,

spaţii peste tot, fără timp, la vânzare

 

 

NOIEMBRIE

 

cineva trebuie să umble aplecat prin toată casa

după lumina asta de dimineaţă, să se uite afară

 

în spatele blocului pretenarii pornesc într-o nouă zi cu spirt,

umplu locul agale, legănat

 

se aseamănă cu lumina aceea … din poezia aceea…

pune lucrurile în ordine, în curs

 

– acolo, o oglindire a primăverii din faţă,

aici – o scânteiere cu iarnă

 

NON-STOP JOB

m-aş duce şi eu cu voi să văd lumea

dar trebuie să stau acasă cu slujeru marin

omul a trăit o viaţă aici în sighet

de-o vreme dă reprezentaţii cu bătrânețea lui

îi sunt însoţitor, nu-l pot lăsa singur

se face de toată comédia

 

trebuie să-l scot la plimbare pe corso

să-l grăbesc la traversarea zebrei

să stau zi de zi cu el la aceeaşi cafenea

să ne minunăm de fiecare trecătoare

să-i ţin sufletul când nu scrie nimic

să-l duc din an în paşte la grădina morii

în aerul ăla vede aude adulmecă

 

e foarte greu cu el

şi-i mai-întotdeauna dus

adevărat, uneori vin aici toate depărtările

 

81.DORM PE-O URECHE

 

azi suntem revoltaţi, a fost cutremur, nu s-a anunţat,

decât acest întuneric în plină zi, această ploaie murdară prin noi

 

mă culc devreme – am în calculator 80 de poezii de îmbătrânire

restul sunt floare la ureche

 

IARBA

 

anul acesta trece în tăcere cu luminile joase (de soare nici pomenire)

stăm în vitrina cafenelei,

derulăm o cunoaştere eminamente sensibilă, obscură

ce sociabili suntem

 

ninge rar se acopăr grădini

ce mare gălăgie făceam, ce cuminte plecăm – docili ca iarba

la primăvară va încolţi sau nu

 

ANONIM

 

! ce bărbat impozant străbate mulțimea,

ce coamă de-argint / ce coif attic poartă

 

ce mască de fier neputinţa pe faţă –

în paza lui păşeşte femeia – măruntă, îngrijorată

 

FEERIE

 

Ianuarie zi luminoasă

gnomi bătrâiori răsar peste tot

caută vorbă prilej

nu mai vor să fie lăsaţi în bună pa’

 

nu mai stau la răscrucea nimicului pe ultima sută

nu se mai plimbă pe corso chitilin-chitilinaş

 

umblă hai-hui prin oraş îmbujoraţi ca pruncii

 

REMOVE

 

Martie intră lumina în baie

las apa caldă să curgă din robinet peste mâini

o dau mai tare, rezist devenirii –

 

merg mai greu primăvara

la fiecare pas notez sclipiri, lumini

să mă bucur de ele pe larg, cândva

 

este ziuă seara

a fost înlăturat întunericul

 

NELINIŞTE

 

cu mine e clar: sunt cel fără faptă

paznicul Trecerii

răbduriu, imuabil,

dar tu, până când primăvara ta?

 

CE AUDE CHELNERIŢA

 

… un pescăruş!

 ori poate-un albatros,

l-am văzut dimineaţă, în grădină,

tare-aş vrea să ştiu cum de-a ajuns aici?

în excursie?

oare de unde-i?

 

… şi a cui!? a lui Cehov? a lui Labiş?

a lu’ Baudelaire??

 

ÎNFLORIREA.

 

de dimineaţă râsete păsări

( au tăcut toată noaptea ) şi

 

din toată această alergare şi stare, s-a ales ireparabilul

 

– se petrece la fel ca înflorirea lui Aprilie:

cineva pocneşte uşor din degete şi

 

timpul nu mai are treabă cu tine, nu te mai derulează

 

FEERIE

 

genial verdele brazilor în după-amiaza de primăvară

virez într-un mic somn fără griji

pot fi atent în sfârşit la cum îmbătrânesc

 

ceea ce mi se întâmplă rar

îmbătrânirea petrecându-se, ca viaţa, între timp,

când nici nu te gândeşti la ea

 

iată învinsul, iată străbătătorul,

cu armele boante alături, bucuros dormind –

nu, nu veni, mare somn, acum

 

LILIACUL SUB FEREASTRĂ…

 

 

un domn cu sprâncene albe, şapcă albă, în oglinda retrovizoare

tocmai intră pe poarta celei de-a doua tinereţi –

 

de-ar fi ceva mai blond, şi-ar lua Weltmeister-ul verde-argintiu diseară,

ar merge cu pedagogistele la serenadă,  apoi la o femeie singură

 

le chemi sau nu, se ivesc iar şi iar în amintire,

au nevoie de adorarea şi disperarea noastră

 

VORBE MARI

 

un bătrân trece razant pe lângă mine

sunt un om evitat în ultima clipă

ne-am fi îmbrăţişat cu trosnet cald, căzând

 

clopoţeşte-n oraş, vibrează votca-n pahare

trei picuri de ceai rosé îmi picură pe mâini

sunt şi eu o pată de culoare în realitate

 

de azi înainte voi purta pantaloni călcaţi impecabil,

indispensabili la dungă, pantofi lac, ciorapi albi,

ca domnii Duminica – să se vază, să se şti’!

 

 

ARĂTĂRI

 

de când scriu despre îmbătrânire, am flori la butonieră,

locuiesc într-un mare oraş,

mă strecor cu domniţele printre limuzine

altminteri, pare c-am lucrat o viaţă la vreo betonieră

 

– după ce voi fi consemnat toată îmbătrânirea,

voi fi tânăr la loc sau bătrân pentru totdeauna; încă nu s-a stabilit

 

 

 

 

 

 

 

VIZITĂ

 

„nu-mi trebuie decât această linişte cu ciori,

doctorul mi-a prescris cât mai multă”

mă întâmpină prietenul internat

 

mai departe, facem ture nebune prin oraş

surprindem un grup de manechine oprindu-se din dans,

încremenind la loc în vitrină

 

pe cer scrie VARĂ,

ni se îndesesc sprâncenele

pe toate casele de amanet scrie clar A-NA-MET

 

OBSERVAŢII

 

şed cu bătrâneţea mea

fără- a prinde chiar de veste

 

uneori, când închid mâzgălită ciorna,

se profilează poemul

 

DESFĂŞURARE

 

ce mai faceţi dumneavoastră,

sunteţi bine?

 – astăzi pot să le-ating

se opresc, râd, stăm în poveşti

 

astăzi mă desfăşor

alerg prin oraş cu tot luciul verii pe faţă,

pun în ordine vorbirile tuturor,

să fie pace şi armonie

 

îmbătrânesc. se vede pe prieteni

 

ÎMPREUNĂ

 

tocmai venea asupră-mi  bătrâneţea,

ca o fanfară implacabilă, dodecafonică,

tocmai mă ocupa în 2 timpi şi 3 mişcări

 

– tu râzi în toiul lui Septembrie

cum te-am surprins privindu-mi chipul gol, în voie

şi râd şi eu

 

 

 

 

FOTOGENIE

 

o vedere veche scrisă-n străineză toată:

un sat de la noi

 

o casă o biserică o baltă în mijlocul drumului

nişte ţărani pe câmp

 

– un obiect unicat

sub voalul verdelui adăugat, trecutu-i perfect

                                    

 

JAZZ

 

ultime zile de vară

toţi vrem să fim liberi şi fericiţi

ea, ca-ntotdeauna, ne fuge pe sub nas

 

noile mele poezii suferă deteriorări

tu, floare roşie, ai înmărmurit întreagă,

nesfârşeşti toamna

 

VIP-URI

 

de când a murit  prietenul meu, sunt mai interesant

sunt şi el, pentru cei ce l-au ştiut

mă opresc: „…ţi-a murit prietenul, poetul ?!”,

iar eu confirm, le povestesc de la capăt

 

la rândul său, prietenul meu a ajuns mult mai important

meşterul i-a scrijelit la căpătâi: Béke po(ha)raira!

s-au supărat  enoriaşii, familia

trecerea sa dincolo provoacă evenimente, are ecou

 

CONFUZIE

 

îmbrăţişez un om de care uitasem

s-a şters gradaţia dorului

( măsoară intensitatea absenţei)

gust deliciile resemnării

 

„ …anul viitor,  în  mai…”

îţi dai seama? va veni Luna lui  Mai!

altfel, de unde această bucurie,

acest foc sacru, potolit?

 

 

 

ÎN POVEŞTI

 

e linişte pace lucrurile au fost demult rânduite

noi în apartamentele noastre, ei afară sub glie

când, deodată, prietenul tânăr ne lasă singuri la masă

 

şi eu  vorbesc şi vorbesc, îmi pierd firul,

dau sfaturi zeiţei care nici nu ştia,

ci duce discuţia, mă priveşte întreagă

 

în cinstea ei, îmi voi cumpăra pălărie cu şinor,

cum poartă băieţii la San Remo pe scenă,

să-i cânt  frumuseţea, să se-audă în cafenea

 

 

PREZENŢE

 

absenţa celor duşi dintre noi se lăţeşte –

prieteni îndepărtaţi telefonează de demult,

se minunează că nu-s

purcedem la o strângere de rânduri  / să ne numărăm! /  

 

( ele aşteaptă în casele lor, în frumuseţe şi strălucire

singure, de neatins )

 

FLĂCĂRI

 

în oraşul cu femei singure în fereastră,

cu îndrăgostiţi singuri pe străzile singure,

petrecem ne petrecem

 

se vede prin noi ca prin frunzele tot mai subţiri mai străvezii,

cum trecem prin anotimpuri

 

apoi, anotimpurile trec prin noi

cu o mare viteză  &

o bucurie ne aşteaptă sigur

 

O NOUĂ ZI

 

într-o oglindă din colţul frizeriei, un nou bătrân

decelează atent fărâmele chipului din tinereţe

 

pleacă singur, lăsându-şi chipul scotocit în oglindă,

nimeni n-a observat nimic

 

VIP-ul zilei fiind frizerul al cărui client tocmai a murit în oraş

cald şi lumină, toţi au bilete la Loto, peste drum

 

DAT

 

formulez propoziţii despre lucruri implacabile

cum aş ieşi spre seară în grădină

 

asta-i bucuria, atâta-i al meu 

pacea înconjură locul şi omul

 

 

DISONANŢĂ

 

răsună trotuarele

îmi cer şi mie paşii de Duminică dimineaţă – ieşim

 

cum ne-nsoţim de-atâta vreme-n exclusivitate,

se-aud ca-n zi de lucru

 

AUTOBUZUL

 

unii călătoresc

de ex. bătrâna înaltă cu pânzătura cafenie,

nu o atinge nici un cuvânt

 

sau profesorul de geografie

vine la serviciu cu servieta cu mâinile pe genunchi,

înconjurat de munţi

 

alţii ne cărăm cu taxatoarea

într-o veselie,

uităm să coborâm

 

CÂINE

 

ceasul de perete se târăşte

dezacordat înainte

 

bate cu arţag, până-şi dă duhul,  

din toată fiinţa lui amărâtă

 

ca un câine rebegit,

ca o potaie inexorabilă

 

 

 

 

 

 

 

17

 

***

 

staniol în vânt,

brad în zăpadă, în drum

– După-Sărbători

 

***

 

într-un danţ  uşor,

fulgi mai mult în cădere –

sfârşit de iarnă

 

***

 

întroienit,

abia trece prin primăvară

– un decembrin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Standard

ÎN PAS DE 17

ÎN PAS DE 17

(5-7-5)

Marin Slujeru

Coperta: Ioan J. Popescu

Traduceri: – Rândunica  Anton ( R. A.)

– Vasile Bornea ( V. B.)

– Vasile Petrovici ( V. P.)

– Ioan J. Popescu  ( I. J. P.)

– Crina Voinaghi ( C. V.)

***
sin-gu-ră-ta-te –

ce cuvânt lung în zile

de iarnă scurte

***

長い言葉

短い冬のひ

自分孤独

***

Nagai kotoba,

mijikai fuyu no hi,

jibun kodoku.

( traducere și transcripție: Rozalia Paloșanu)

***

înfruntând vântul

două măicuţe subţiri

– burg în Martie

***

defying the wind

two delicate nuns

– a city in March

( trad. I. J. P.)

***

風に挑む

二人の繊細な尼

三月の都市

(International Haiku Magazine ginyu,

No 64, 20.10.14)

***

Kaze ni idomu

futari no sensaina ni

sangatsu no toshi

( transcripție: Rozalia Paloşanu)

***

Bravant contre le vent

deux nonnes minces –

Bourg en mars.

( trad. R. A.)

***

Deux petites nonnes

contre le vent

– Bourg en mars.

( trad. C. V.)

***

cerşetor cuprins

de elanul de-a cere

– zări de Martie

***

Clochard envahi

par le désir de mendier.

Aubes de Mars

( trad.  C. V.)

***

Clochard comblé

par l‘essor a mendier

– Les horizons de mars.

( trad. R. A.)

***

ghenă la blocuri,

fraţi în alb caută-n ea

– acăţ înverzit

***

Poubelle aux immeubles,

deux frères en blanc cherchent

– Accacia verdi

( trad. R.  A.)

***

se cască la greu,

sală plină de trupuri

– Martie, liceu

***

fluierat hai-hui –

un prunc prin hâda ploaie

de primăvară

***

8 Martie, fum –

o văduvă curăţă

de zor livada

***

Le Huit mars – fumée

Une veuve guèrit vivement

le verger.

( trad. R.A.)

***

8 Marzo, humo –

la viuda limpia

con afan el huerto

( trad. V.P.)

***

tam-tam-ul ploii,

un spor de lucşi părelnic

– nici o vrabie

***

Le tam-tam de la pluie,

Un élan de lumière illusoire

– Aucun moineau.

( trad. R. A. )

***

cobor la prima –

prind bara inox caldă

după o blondă

***

Je descends à la première –

La barre en inox, chaude,

après une blonde.

(trad. R. A. )

***

vai, stau să  cadă!

albe, în vânt, pe pervaz

– flori din livadă

(& R. A.)

***

Helas ! Presque tombent

Blanches dans le vent

– fleurs de cerisier.

(trad. R. A.)

***

Woe, close to falling! /

white, in the wind, on the sill

– flowers from orchards

(trad. V. B.)

***

ceaiu-n livadă –

pe porţelanuri umbre

de flori de cireş

***

el te en huerto –

en porcelanas sombras,

flor de cerezo

( trad. V. P.)

***

tea in the orchard –

on the porcelains the shadows

of cherry blossoms

(trad. V. B.)

***

Le thé sous des arbres –

Sur les porcelaines des ombres

des fleurs volantes.

(trad. R. A.)

***

singur pe stradă,

bântuie flori de cireş

– stare de toamnă

***

alone on the street,

cherry flowers haunts

– feeling of autumn

( trad. I. J. P. )

***

Tout seul dans la rue,

hantent les fleurs de cerisier

–  Âme d’automne

( trad. R. A. )

***

nu intru încă

în staniolul zilei

– Duminică, bălţi

***

I do not go yet

into the tinfoil of day

– Sunday, and puddles

(trad. V. B.)

***

femeie seara –

păzind casa rămasă

neterminată

***

Une femme, le soir,

En gardant la maison

Pas encore édifiée.

( trad. C.  V.)

***

ceaiu-n grădină –

gazda schimbă chimono

după chimono

***

Le thé dans le jardin –

La hotesse change le Kimono

après le Kimono

( trad. R. A.)

***

tea in the garden –

the host changing kimono

after kimono

(trad. V. B.)

***

pe roşul palton,

depusă vopsea blondă

– după Sărbători

***

Sur le rouge manteau

la teinture blonde échouée

– Des fêtes passées.

(trad. R. A.)

***

uşor speriaţi,

se văd umblând pe ape

– biciclişti prin bălţi

***

slightly terrified,

we see walking on waters

– cyclists through puddles

(trad. V. B.)

***

un arin verde,

cer vineţiu în fundal

– şi hop şi corbul!

***

Un aulne  vert,

Un ciel bleu eloigné,

Oh, le corbeau ne manque pas!

( trad. R. A.)

***

pitulice-n Mai –

îmi iţesc  scurt creştetul

– locatar la bloc

***

Fauvette en mai

Je pousse ma tête en haut

– Locataire à l’immeuble.

(trad. R. A.)

***

ne orbesc trecând

cu coase noi în soare

– ţărani la oraş

***

Ils nous veuglent

avec les nouvelles faux au soleil

– Paysans dans la ville.

(R. A.)

***

ieşind din local,

îşi scutură surâsul

– fetiţa cu flori

***

Sortant d’une brasserie

elles secouent un sourire

– la fillette et ses fleurs

( trad. R. A.)

***

cafenea goală,

dublu gheişele tac

– joc nou pe mobil

***

empty coffeeshop

geishas are silent still

– new game on cellphone

( trad. I. J. P. )

***

Le café vide.

Les geishas  se taisent doublement

– Nouveau jeu sur le portable.

( trad. R. A.)

***

bolnavi pe holuri

privesc atent nimicul

– în câte feluri!

***

Des malades dans les halls

Ils regardent le rien

– en quel mode?

( trad. R. A.)

***

Des malades dans les couloires

Ils regardent le rien

– de mille façons!

( trad. C. V.)

***

băieţi şi fete –

trec în grup, înalţi, râzând

–  la mijloc, vara

** *

des garçons et des filles

passent, grands, pleins d’éclats

– au milieu, l’été.

( trad. C. V.)

***

seară toridă –

un câine atârnă-n somn,

peste bordură

***

Soirée toride –

Un chien pend en sommeil

sur la bordure

( trad. R. A.)

***

scâncet  în vară –

vai, o înţepătură

invizibilă!

***

cri en été,

hélas! piqûre

invisible!

( trad. C. V.)

***

ciocănitoarea

stârnind toată grădina

– fluturi alene

***

Pivert  braillard

Dans le vert du jardin

– des papillons nonchalants.

( trad. C. V.)

***

furăm cu toţii

din bronzul chelneriţei

–  cafenea, vară

** *

de la belle peau tannée

de la serveuse, on en a volé tous

– un café, un été.

( trad. C. V.)

***

livadă-n August –

mărul nou se prezintă

cu un măr roşu

.

***

un verger  en Août –

la pomme nouvelle fait semblant

d’être une pomme rouge.

( trad. C. V.)

***

câine alb, bătrân –

dânsu-mi latră de-o viaţă

nopţile, la bloc

***

Un blanc chien ,vieux –

Ce monsieur abboie d’une vie

dans le noir, au bloc.

( trad. R. A.)

***

Vieux chien blanc

m’aboie la vie, pendant la nuit,

à l’immeuble

(trad. C. V.)

***

câinele turbând –

veveriţa sare lung

prin nuc, sub stele

***

the doggy barking –

the squirrel jumping at length

in trees, under stars

(trad. V. B.)

***

fluturii toamna –

cei galbeni înverzind?, cei

verzi îngălbenind?

***

Les papillons en automne –

Les jaunes en verdissant?

Les verts en  jaunissant?

(trad. R. A.)

***

citind haikú-uri,

amestecând în oală

– nevastă, toamna

( & R. P.)

***

leyendo haikus,

mezclando en la olla

– mujer, otoño

( trad. V. P.)

***

noapte la blocuri –

ploaia trecând pe ascuns,

într-un marş tăcut

***

la nuit parmi les immeubles –

la pluie passant en cachette,

dans une marche du silence

( trad. C. V.)

***

Septembrie-n parc –

fiece om un portret,

plus compoziţii

***

Le septembre en parc –

Chaque homme un portrait

– de plus, compositions.

(trad. R. A.)

***

farmacie, cald,

bătrâni la întâlnire

– ploaie de toamnă

***

La pharmacie, chaleur,

Des vieux au rendez-vous

– Pluie d’automne partout.

(trad. R. A.)

***

tablete color –

farmacistă fără chip,

bătrâni fără leac

***

colourful tablets –

a faceless woman chemist,

cureless elders

(trad. V. B.)

***

“cra-cra!” metalic

ciorile în livadă

– nuci goi, uriaşi

***

“caw-caw!” metallic

the black crows in the orchard

–  leafless, huge nut trees

(trad. V. B )

***

la Poliţie,

făptuitorii planton

– plouă de-azi-noapte

***

À la Police

Les délinquants planton

– Il pleut depuis une nuit.

( trad. R. A.)

***

întorc mâinile

iconic, la vedere

– prin urbea cu câini

***

Je plie les mains

iconiquement, a la lumière

– Dans le faubourg des chiens.

( trad. R.A.)

***

fetiţele ţin

unisonul la blocuri

– în “V”, cocorii

***

the little girls keep

the unison around blocks

– in V-shape, cranes fly

(trad. V. B.)

***

Les fillettes tiennent

l’unisson aux immeubles

– en vol, les grues

(R. A.)

***

livadă toamna –

atârnând, câte-o frunză

şi  ‘ici şi ‘colo

***

orchard in autumn –

here and there, hanging

a withering leaf

( trad. I. J. P.)

***

orchard in autumn –

hanging down, some yellow leaf

both here and there

(trad. V. B.)

***

Le verger en automne –

En balance une feuille, l’une, l’autre,

Par-ci, par-là..

( trad. R. A.)

***

huerto otoño –

colgando unas hoja

aqui y alla

( trad. V. P. )

***

fulgi reci se aştern

pe iarba veştejită

– sfârşit de toamnă

(& R. I.)

***

Des froids flocons s’allongent

sur l’herbe fané

– La fin de l’automne.

(trad. R. A.)

***

Decembrie gri –

stol de codane color

pe corso, prin parc

***

Décembre gris –

Volée de cheveux en tresses

sour le boulevard.

( trad. R. A.)

***

ore-n cafenea –

stăm pe rând în soarele

anului  murind

***

Waiting hours long

For the last sun of the year In the coffee shop.

(trad. I. J .P.)

***

nici nu ia seama –

trece ‘nalt prin ninsoare

prietenul meu

***

Il s’en fiche –

passe grand á travers les flocons de neige

– Mon ami

(trad. R.A.)

***

jos, “pod de gheaţă”,

sus, hâţ-scârţ podul mobil

– copiii, vântul

***

En bas, pont de glace

En haut, hârţ-scârţ, le pont mobile

– Les enfants, le vent

( trad. R. A)

***

după Sărbători,

facem burgări mari în burg

– la anu’, oare?

***

Après Noël,

nous faisons des grandes boules de neige

– L’Année prochaine, qui sait ?

(trad. R. A.)

***

văpaie-n obraz,

bătrân în bucurie

– o stradă, fulgi rari

***

Passion sur les joues

Vieux en joie

Une rue, des rares flocons

(trad. R. A.)

***

passion in the cheeks,

old man in his joyousness

– a street, rare snowflakes

(trad. V. B.)

***

măturând  neaua,

tanti formează un om

mic, de zăpadă

(& L.B.)

***

En balayant la neige,

ma voisine construit un petit

Bonhomme de neige

(trad. R. A.)

***

soare-n Februar –

auzi?, se clădesc lemne

tăiate prin curţi

***

Du soleil en fevrier.

Entend-tu ? Les bois coupés

font des murs

( trad. R. A.)

***

sarca-n pomul gol –

şade-n frumuseţea ei,

de coţofană

***

Un oiseau dans l’arbre vide –

Il s’assoit dans sa beauté

de pie.

(trad. R. A.)

***

la fereastra mea,

iarna stă înrămată

–  private collection

***

The winter stays framed in the panes of my my window

– private collection

(trad. I. J. P.)

***

înconjurată,

mâţa fuge iar în bloc

– câini în zapadă

***

all but surrounded,

the tabby runs in the block

– dogs stand in the snow

(trad. V. B.)

***

Encerclé, le chat

s’enfuit a l’intérieur

– Des chiens dans la neige.

(trad. R. A.)

***

privirea-n pământ,

suspansul sprâncenelor

– gheţuş pe stradă

***

looking straightly down,

the suspense of the eyebrows

– an ice-covered street

(trad. V. B.)

***

Le regard en bas,

le suspanse des sourciles

– Glissement dans la rue

(trad. R. A.)

***

iarnă umedă,

om de-omăt într-o rână

– noroc cu gardul

(& L. B.)

***

Hiver humide,

Bonhomme de neige incliné

– Sa chance, une haie.

(trad. R. A.)

***

fugind zăpada –

damei îi prearăsună

plachiurile

***

En s’enfuiant la neige

retentit fortement

– une triste dame.

( trad. R. A.)

***

gheişă nouă –

îi urmez pe larg chipul

– cafenea, iarnă

***

a novel gheisha –

I follow broadly her face

– coffee house, winter

(trad. V. B.)

***

Une nouvelle geisha –

En voyage sur son visage

– Le café, l’hiver

( trad. R. A.)

***

prăvălind neaua

de pe creanga de arin

– cioară în balans

***

Renversant la neige

d’un rameau d’aulne

– corneille en balance.

(trad. R.A. )

***

overthrowing snow

from the elder tree branches

– a rocking raven

(trad. V. B.)

/

***

fulgii după geam –

unghiile-mi cresc mai nou

mult mai repede

***

snow beyond windows –

my fingernails are, lately,

growing much faster

(trad. V. B.)

***

Des flocons  au-delà de moi.

Les ongles poussent plus vite,

beaucoup plus vite.

(trad. R. A.)

***

salut un vecin,

scoate un ceas de aur

– stradă, ninsoare

***

Je salue un voisin

Il ôte une montre en or

– Rue, chute de neige

(trad. R. A.)

***

I greet a neighbour,

he exhibits a gold watch

– street, lightly snowing

(trad. V. B.)

***

zebră, câini prelungi

p r i n  f a ţ a  m a ş i n i l o r

– iarnă umedă

***

zebra, scraggy dogs

in front of the passing cars

– a clammy winter

(trad. V. B.)

***

Zebre, des chiens  longs

devant les voitures

– L’hiver humide.

(trad. R. A.)

***

gracile iviri

pe zid, cum dă soarele

– livadă-n April

***

Pegasul pitic –

umple tot cerul bălţii

cu turlă, din parc

***

vecinii absenţi –

aer albastru intens

în grădina lor

***

Iunie, seara –

nu, nu începe ziua,

arin auriu

***

! cum fluturii fug

tot în ultima clipă

– fostul drum de fier

( ***

apoi, tot ca ieri,

se-aşează pe traverse

din prima clipă )

***

seară fără vânt –

se-nchide o fereastră

înspre grădină

***

soare matinal –

fluturii fug, se pitesc

prin iarbă, de noi

***

Om cu Soarele –

pregetând să apună –

seară de August

***

casă-n ruină –

crinii în mare iarbă,

stăpâna zâmbind

***

de neînţeles

pomii stând în livadă

– vară cu haijin

***

singur în vară,

hămăit rar prin grădini

– case cu oameni

***

la geam, prin grădini,

vecine sonorizând,

tăcută, vara

***

vară fără vânt  –

în parc se-aştern un hulub

şi-o hulubiţă

** *

imit signalul

(pleacă un tren din oraş)

– vara de-altădat’!…

***

seară de vară –

salahorul tot poartă

saci, printr-un desen

***

negură, vara –

gherbera de plastic stă

deschisă, roză

***

pâcla-n livadă,

ori e bătrân haijinul

– debut de toamnă

***

un pensionar

la masă cu lumina

– toamnă, cafenea

***

ţipăt, hârjoneli –

fete, băieţi în vecini

– în preSărbători

***

prima zi din an –

iarna are vernisaj

la fereastra mea

***

scârț-scârț oțelul,

mă bărbieresc cu cântec

–   iarnă, lame noi

***

mă trezesc Iarna –

abia aştept să străbat

‘nalt, solemn, prin ea.

***

râd prin ninsoare –

ce limbaj  interior

bogat, cu iarna!

***

staniol în vânt,

brad în zăpadă, în drum

– după-Sărbători

***

aburind geamul,

ne privește un câine –

iarnă, cafenea

***

iarna, copacul

din spatele blocului

–  haikú déjà vu

***

danţ în alb, uşor,

fulgi mai mult în cădere

– sfârşit de iarnă

***

Clopote iarna –

prin burg trec dive cuminți,

foarte grăbite

***

iar înmiresmări,

brad despodobit pe foc

– după Sărbători

***
luna coborând pe blocul de vis-à-vis

– noapte de iarnă

***

toată noaptea stă

neclintit sub zăpadă

– bradul de la bloc

***

noapte de iarnă –

brad întraripat la bloc,

neclintit în alb

***

tablouri vin, trec –

expoziția ”Iarna”

în autobuz

***

vrăbiile-n draci

bat pervazul din tablă

– dusă zăpada

***

seară de iarnă,

bătrâni în autobus

– vedere slabă

***

vânt, ultimii fulgi

intră pieziș  în haikú

– ce rari, albi, apoi!

RESTITUIRI

***

nici un fluture,

Martie posomorât

–  Vivaldi ăla…?

***

another dull March,

not  a single butterfly

– is that Vivaldi?

( trad. I. J. P.)

***

soarele măturând grădina,

vrabia ‘i ţopăie-n faţă

***

la ce vă dedulciţi

din amarul de mine,

ţânţărime ?

***

șuier de sabie,

noapte fără lună

– un daimyo în munţi

***

stau la fereastră,

cade un fluture pal

– mâine, frunzele

***

vine cineva

în fiecare clipă

–  toamna-n grădină

PARA-HAIKÚ-URI

*

Bentley fumuriu / rulând pe centrul urbei /  – nimeni la volan.

*

Gard negru, înalt / – dincolo, stăpânii /de /  nevăzutelor .

*

Casnici la cafea – / îşi potrivesc dungile / de la pantaloni. ( Des domestiques au café –  / ils règlent les raies / des pantaloons.) (trad. R. A.)

*

Clopote la bloc –  / cizme val-vârtej pe scări, / blondă fără ruj.

*

Cafenea goală – / postaci combătând făţiş, / în gura mare.

*

Plină terasa – / cei mai vechi clienţi, în rând / cu cei mai tineri.

*

Suporter înfrânt –  / frământă la piept pânza / drapelului sfânt . ( Fan vaincu / froisse la toile / du saint drapeau ) ( trad. R. A.)

*

Gureşi la cafea – / fermecăm bunul amic / trist şi taciturn.

*

Pe terasa mea, / în spate cu  livada / şi mai mult a mea.

*

Roza perfectă – / singură în grădina /  geometrului.

*

Se zburătăcesc, / aproape lovindu-ne / – gingaşi porumbei.

*

În colţul mesei, / la cafea cu amicii / – singur cu mine.

*

Păsările-n zări – / fug zi de zi de viața / lor de zi de zi.

*

Poeți suferinzi – / micul oraș respectându-i, / încă de tineri.

* Tempouri la bloc: / o vioară – andante, / un cățel – presto.

Standard

CAPTURI DE MARAMUREȘ

CAPTURI DE MARAMUREŞ

                                                       (din Sighet, de bună samă)

 

 

 

Marin SLUJERU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

COTIDIENE

REPEDE OCHIRE…

Augustă Duminică, spre amiază. Prin biserici, enoriaşii se-ntrec în cuminţenie. În cimitir, toate mormintele la locul lor. Prin parcuri, bodegi, cafenele, Drojdia Societăţii numai şede. Pe centru, fete bronzate scrum.

ÎNĂUNTRU

Casa de bătrâni. Mic Tricolor, lipit, dinăuntru, pe geam. Afară, Derâderea dansează din buric.

EFECT

Parcul central, vuietul estival. Dintr-odată, deasupra, clopotele amiezii. Ce linişte,

după! Zumzetul reţinut, cuviincios al oraşului.

CAFEAUA DE DIMINEAŢĂ

A fost de-ajuns să-i greşească uşor arcul sprâncenelor frângându-l aproape şi mi s-a distrus ziua. În plus, chelneriţa-i somnoroasă. La alţii, din atâta nemica toată, li s-a distrus vieaţa.

ÎN PARC

Zi de zi, la ceasul amiezii, pe banca din faţa mea, o bătrânică scoate din poşeta tot mai mare, tot mai păzită, bucăţi din covrigul tot mai îndelungat. Mestecă, priveşte prin ochelarii tot mai mari, prin mine, spre  nimeni. Porumbeilor nu le dă nimic.

ROCHIA ÎNFLORATĂ

Duminică toamna pereche la mare şpiţ se deplasează spre urbe la braţ  sprijinindu-se unul de altul în argint.

– Ştii, m-am gândit dimineaţă la ideea de a-mi pune pantalonii albaştri… – zice ea, căutându-i privirea.

PRE-INFARCT

Zi toridă. Trece, în roşu şi negru, ea. Vânzătorul din colţ, fost mare sportiv local, deschide violent ziarul. Nevastă-sa – gata să facă infarct.

RODIRI

Toată primăvara şi vara, la  huţuţe la Grădina Morii,  e plin de mămici tinere – numai râd. Ce-i tot dai  înainte cu poezia?!

VIAŢA CONTINUĂ

Înmormântare. Din corul minimal se desprinde o coristă. Aleargă la intrarea în cimitir (acolo locuieşte) şi îşi adună rufele de pe sârmă. Tot în pas alergător, se-ntoarce în formaţie. Ajunge fix  când  se  reia cânticelul.  Se-anunţă ploaie.

CARTIER

În spatele blocului, doi burlaci masivi pornesc agale, legănat, într-o nouă zi cu spirt. Câinii, toţi, îi petrec. Oamenii ăştia umplu locul de dimineaţă, până  să golească  sticlele.

ÎMBRĂCAŢII

O poză din anii ‘70. Serată dansantă la liceu. Băieţii, cu mâna stânga în faţă, păstrează o distanţă speriată. Ele se lasă conduse cu greu, drepte ca scândura. Cu toţii, încheiaţi la ultimul nasture. Doamne, ce-mbrăcaţi eram!

CELELALTE VÂNZĂTOARE

Intru la raionul de lactate din piaţă. O tânără nevastă mă ia rapid de braţ şi-mi vinde ultimele 700 grame de smântână din cantă. Văzuse că am la mine un recipient potrivit. Celelalte vânzătoare dormitează lângă roţile lor de brânză întregi  & sticle, borcane, ulcioare pline. „Iar o vândut asta tătă marfa!” – cârâie una.

MIŞCĂRI DE TRUPE…

Trecem Duminică seara prin Câmpulung-la-Tisa. Din goana maşinii, sesizez o foire de oameni în faţa unei băncuţe înguste, înalte. Nişte bătrâni ( dintre aceia care citesc Cartea Sfântă până se vede în grădină, din „economie de bec”)  făceau mişcări de trupe. Unul, subţirel, tocmai se ridicase şi trecea alături, în picioare, altul mai robust se aşeza, ceilalţi îi făceau loc. Au rămas acolo, înghesuiţi, la şosea.

DIMINEAŢĂ LA ORAŞ

„Noa, asta-i!” – zice unchieşul, după lecturarea orarului farmaciei veterinare închise şi închide cu pocnet tocul ochelarilor. ( Mai precis: întâi aşează ochelarii în toc şi îi prezintă spre Soare, apoi răsună strada şi el priveşte cocoşeşte de jur-împrejur.) Nevastă-sa îl priveşte cu admiraţie mută, de sub pânzătura ei.

FLASH

Duminică, ninge repezit, cafenea. Chelneriţa îmi ia comanda. E cam timidă. Sau eu, vai, prea sigur pe mine. Brăduţii din parcul de peste drum se tot aşează în peisaj.

LIBERTATE

Martie. În centru, o  damă cam la 60 de ani îşi reînhaţă soţul, tocmai desprins dintr-un grup de bărbaţi, de braţ:

– Eşti un om foarte dificil! Te opreşti cu toţi … !

ANOTIMPURILE

Ticsit oraşul de-atâta mamiţe şi cuconiţe, încât, doar un miros puternic de muşeţel mă face atent la bătrâna de-mi trecu razant pe sub nas.

MODA DE SEZON

Pe unde calcă ele ies scântei, se-aud nicovale, se umflă foale. E plin oraşul de căpitănese. Se cumpără în draci cizme cu ( tot cu ) craci şi blugi cu ( tot cu) buci.

EZOTERICĂ

Seară. Şoferul revine în autobuz, cu două pâini mari, proaspete, bine coapte. Are faţa cuminte ca pâinea.

– De unde le-o fi cumpărat? – întreabă un călător.

– E-he!…, de la „Spicu” – răspunde altul, mai vârstnic, mai avizat.

† SONORIZARE

Mai nou, Duminica, la Sighet, nu mai e clar când şi unde harangozik, unde şi când clopoţe’. E-un dangăt uniform – electronizat sau chiar digitalizat. Cuvântul este difuzat prin staţii de amplificare, boxe: „Unu, unu… 2, 3 …2,3… Luca şi Matei… şi Matei… şi Matei…”

ORAŞUL CHIOR

Seara, în staţia de autobuz de lângă Troiţe, tineri de la “liceauă” blochează trotuarul. Gunoi, întuneric, înjurături. Pentru o clipă le văd chipul duios, după chipul şi asemănarea…. Sunt  însemnaţi cu frumuseţe.

SPLEEN DE PRIMĂVARĂ

Sâmbătă după-amiază în cartier. Pe o bancă, o fetiţă cu mama ei:

– Mami, mami, astăzi este biserică?

ADEVĂRATE CUMPĂRĂTURI

Vine admirată de trecători, dinspre „Piaţa ruşilor”, agăţată de mămica ei. E toată o  încântare.  Are o rochiţă nou-nouţă, cu broşă şi se tot împiedică, de bucurie, în ea.

PROLEGOMENE

Apar pe aleile hipermareket-ului, afundate în cizmuliţele lor. Îmi plutesc prin faţă, cu zâmbetul desenat, prora uşor ridicată. –  Aşa se vor preumbla şi prin Rai…

ARĂTĂRILE

La cimitir, cu un prieten. Zăresc un tip plecat de mult din oraş. Îl recunosc după ochelari şi îl salut de departe. Își întoarce capul, ne privește, apoi îşi continuă drumul spre ieşire. „Straniu!” – îşi va fi zis: „vii la morminte şi dai peste nişte arătări atât de vii!”

ORAŞELUL STUDIOS

Liliacul sub ferestră freamătă … Privim absolventele – coboară  spre Centru, parcă se duc să alăpteze Oraşul.

– Uite! Fiecare o Alma mater! – le imită careva formele pline.

– Alma mater pe dracu’! Toate îs modificate genetic! – răbufneşte, cătrănit rău, altul.

SĂRBĂTOARE

Trei fire semimoarte de iasomie, o băbucă cu ele în mâini se duc la slujba de Înălţare, tremură plăpând. La geamurile farmaciei au înflorit toate „pirulele”.

CEAŢĂ PE GUTIN

În lumina farurilor, copacii stau  în poveşti, nu ne bagă în seamă. Cum ai intra, nepoftit, într-o casă cu laiţe pline de oameni înalţi. De pe ultimele serpentine, vedem la picioarele noastre Muntele cuprins de ceaţă – cum numai este.

STRANIERI

Iată-i şi vara asta! Se plimbă pierduţi prin oraş, cu şi mai puţină bucurie pe faţă. Revin an de an în oraşul natal – „cum s-ar face inventarul”, remarcă prietenul meu, fost magazioner.

DELAY

Autobuzul pleacă din staţie.

… – Coboară! – strigă, de pe scaun, un bade.

– Cine? – strigă şoferul, privind în sus.

– Io! – strigă badea, ridicând mâna în oglindă.

AUREOLĂ

Sighet, seară de vară, strada „Eminescu”. Tineri de mână se strecoară cu umbrele spre Grădina Morii. În memoria lor, mai presus de orice, orăşelul se salvează ca loc al iubirii. Cei  fără noroc îl vor ţine minte, și ei, tot aşa

.

ANGRENAJUL

Ea râde, el îi mai  toarnă o cupă de şampanie argintie. La urmă, el citeşte şi reciteşte nota de plată (ochelari întristaţi), ea priveşte Solovanul, îmbufnată (s-a reîntors, în sfârşit, de la grupul sanitar muzical). La masa de-alături, doi nemţi dau calificative angrenajului hotelier: „ţais!, Zeiss!”.

ATENTAT…

În zona pieţei ambulante de la „Big” se încalcă inviolabilitatea persoanei. Mă hărţuiesc, sar pe mine ceapa verde, ridichile, busuiocul, pătrunjelul, îmi puşcă-n nări și-n ochi mărarul. Ca să nu mai vorbesc de florile aduse din grădinile dinspre râu – cum îmi caută faţa, cât se mai unduie în aerul prin care trec!

RISC ASUMAT

Şi-a împletit cosiţă galbină, minuţioasă, şic. Ştie ea ce face… „N-are ce lucra!” – zice taică-său.

NUMAI SOARE

O bancă în faţa statuii lui Buteanu. Nişte mâţe şed acolo cu genunchii sub bărbie, lângă troşcoleta cu îngheţată – ca iarna la bloader. Povestesc despre „băieţii care aşteaptă ca fetele să facă primul pas”. Alteori, se hârjonesc cu te-miri-cine. Numai râd!

CUNOAŞTERE DE SIGHET

Pomeneşti numele vreunui concetăţean, sau numai te gândeși la el, şi-l vezi deîndată pe stradă. Oraşu-i ticsit de oameni care se cunosc.  Trec unul pe lângă altul zâmbind, doldora de ştiinţa despre celălat, se salută tacit. La Sighet se zâmbeşte ştiinţific.

ABSENŢĂ

Luminile-i joacă singure. (Cafenea. La o masă, cu faţa la stradă – un copil cu părinţii săi.)

BRUNETĂ

Vara, în Baia-Mare, la mall. Are picioarele supărate, ca mutrişoara.

CONSTANTĂ Mă trezesc urmărindu-i pierdut arcuirea înaltă a sprâncenelor, obrazul nesfârşit, alb… De câte ori ies în oraş, mă copleşeşte prostia-mi – genială frumuseţea trecătoare.

JAF

I-au furat toţi cei 13 porumbei. „Ştiţi? Erau frumoşi ca Frumuseţea!” – mi se confesează băietul.

CULOARUL „BIG”

”Domnu’, domnu’, nu loaţi lapte?… vi-l dau cu 40… groşcior…, morcozi, domnu’…, avem ouă proapete…, luati petrenjel din Iapa, domnu’… !”

OCTOMBRIE „Cuza-Vodă”. Cine a urzit covorul învârtecuş auriu dintre piaţa de alimente şi blocul-semilună? Cine îl stârneşte? Nu se mai termină odată  cu aranjamentele astea paraflorale!? Numai în toamna asta – al câtelea-i?…

MARAMUREŞ Octombrie, mă uit pe ferestră – oricât de tăiete pădurile, le-au rămas culorile întregi.

TRĂSURICĂ În parcarea supermarketului un automobil cu 1, 2, 3 pânzături verde-măşcat şi aparţinătoarele. La volan o pălărioară Gio Jeans verde-întunecat cu un nenea mic, vesel. De fapt, o semicamionetă „Dacia” ticsită cu marfă ( străiţi, saci, lăzi, pungi). O ia spre sat, cu ocupanţii drepţi, mândri, la …trap.

NECROLOGUL AMBULANT*

E toată ziua pe centru. Sare din cunoscut în cunoscut şi, frecându-şi mâinile, ne anunţă ultimii morţi din oraş:

– Noa vezi?! Cât o lucrat!… Toată viaţa în costum: acasă, la piaţă, la biserică. Şi? Vezi?…

(* expresie marca Fábri Sándor)

ÎNTRECEREA SOCIALISTĂ

Zilele astea, foştii şefi ai unei „citadele industriale” defuncte din oraşul nostru  au aniversat o jumătate de veac de la înfiinţare. Au chemat şi nişte maiştri, dar de petrecut au petrecut separat de ei, la un hotel de lux. Un fost muncitor al combinatului cu pricina  îmi povesteşte că, în secţia lui, echipele vesele, bine-dispuse, îşi făceau mereu norma. În schimb, cele formate din „băieţi şi fete comuniste” – serioşi, cu obrajii supţi, „cu mers de scândură” – râmâneau sistematic în urmă și le arătau obrazul celor din echipa veselă.

(& Fábri Sándor)

GARANTUL

În cimitir se lucrează de zor, se apropie 1 Noiembrie. Întâlnesc  nişte congeneri.

Discutăm efervescent, cam o oră, în soare – defulăm. Ne despărţim mulţumiţi.

– Cam multe am zis despre popi. Să ne ierte Dumnezeu! – zice, totuşi, unul dintre noi.

–  Nu-ţi face griji! Doară El şti’… ! – îl linişteşte altul

PÂINEA

Dimineaţă, supermarketul aproape gol, în zona casselor numai eu. Plătesc, îmi deschid sacoşa şi, urmărind sprâncenele înalt-arcuite ale casieriţei,  îmi pun pâinea pe jos.

RUPERI DE RITM

Stradă în toiul lui Septembrie. Încremenesc la Roşul Trandafir. Merg, apoi, mult mai încet. ( Înainte, au încercat să mă încetinească tătăişele, ci, după o scaldă a vederii scăpai, o luai râzând din loc. )

PREÎNCHIPUIRE

În parcul municipal, fratele mai vârstnic al prietenului meu şade vârât în costum, sub bascul de argint. Pe fiecare bancă ne aşteaptă pe fiecare câte un costum şi un basc de argint –. au fost puse deja acolo.

PROFESIONISM

Supermarketul cel mai cel. Ajuns la cassă, un bătrânel se face roşu-bujor precum cămaşa casieriţei şi îi răspunde:

– …Bine, mulţumesc! Dumneavoastră?

Apoi, păleşte brusc:

– Vă pune să zâmbiţi, aşa-i?

COMPLIMENT Între treptele magazinului şi camionul din care se descarcă mobilă trece a nu ştiu

câtea înaltă manechină.

– ’A coborî  Ceru’ odată jos! – răbufneşte, de sub un dulap, tânărul manipulant.

CUMĂTRĂ

Duminică, la amiază. Ea trece în ralenti, pe lângă biserică, cu djipalăul şi mistreţul aferent, în faţă, pe locul mortului. De  dincolo de geamul mare al portierei, i se vede blana întreagă, de vulpe. I se şade, ştie bine.

OM ÎN FRIG

Maramureş; şoseaua din sat.

– Ai multe haine pe dumneata?- o întreabă  reporteriţa tv pe băbuca în lecric, zadii, pânzătură neagră.

– V’o cinci: sfeter, bluză, ’t ’eptar…  Am, de bună samă!…

ACŢIE ŞI REACŢIE

O pereche de la blocuri, pensionari, minoritari, şi-au făcut un scripete cu motoraş. Deşi au boxă la subsol, şi-au înjghebat o mini-remiză și pe bloc; urcă zi de zi pe acoperiş după lemne, toată iarna. „Hurr-hurr!”, toată vara își urcă lemnele de foc spre etajul IV. Jos, doamna încarcă sacoșele cu lemne – sus, domnul supraveghează angrenajul, descarcă şi clădeşte lemnele (într-o noapte s-au urnit, păru că-i cutremur). Răsună comenzile: „Moşt! Fel! Ái meg!”. Scos din fire, un colocatar majoritar de pe traseu, pensionar şi el, şi-a arborat Tricolorul în balcon, mult înainte de 1 Decembrie  – să-l vadă minoritarii fluturând, la fiecare, bălăngănită, încărcătură.

PRECIZARE

Noiembrie, dimineaţă. Trec pe lângă Casa Mihalyi, spre Centru. În sens contrar, se deplasează o tânără nevastă.

– Nu ştiţi pe unde-i Casa de Pensii? – mă întreabă.

– Aa…  Încercaţi în spate la „Tisa”…  – îi răspund nesigur. Apoi, adaug:.

– Sau, mai bine întrebaţi pe cineva în vârstă.

Femeia se uită la mine ciudat, îmi mulţumeşte şi se întoarce din drum, urmându-mi sfatul.

– …Pe cineva şi mai în vârstă! – strig după ea, râzând.

EI…

3 decembrie, în autobuz. Se-apropie Miculaşu’. Nişte copii de a V-a se întorc de la şcolile din oraş.

– …Păi, cel mai bine este să mergi cu ei la cumpărat cadouri, să nu cumpere cine ştie ce ş-apoi…

– Te cred şi io! Că doară ei nu cred că noi credem încă! …

EU NU STRIVESC COROLA

Un copil învaţă cu tatăl său mai multe „magii”, primind o trusă de profil, de ”Miculaş”. Apoi, le demonstrează, cu suspansul de rigoare, musafirilor. Dimineaţă se trezeşte supărat:

– Mami, mami! Nu există nici o magie!…

REALIA De Sărbători, în mijlocul noului sens giratoriu din oraş a coborât un cal alb, întraripat. Copiii fug la el, traversând aiurea, trăgându-şi părinţii de mână. O ocazie pentru aceştia să se convingă şi ei, că, într-adevăr, există, este aievea.

TÂRG… Pe drum mergând – Decembrie, ninge – a început să clopoţească – colindam în gând.

DOMN’ DOCTOR

Un chefliu iese de la Curtea Veche.

– Trai bun, Ionuc! – se adresează, scoţându-şi căciula, statuii înzăpezite.

PETRE LA VEDERE

Duminică la Spital. Bolţi de trandafiri, vizitatori. Bolnavi în pijamale pe bănci.

– Da’ aici eşti, Pă’? – dă să-l căineze pe unul dintre ei o nevastă  venită în vizită.

– Da’ unde’ai vrea să fiu? – o repede Pătru. Aici vin oamenii! – şi îi arată cu un  gest larg marea de bolnavi şi vizitatori.

SAU-SAU

Peronul Gării, dimineaţă. O nevastă tânără, în strai popular îşi aşteaptă bărbatul de la lucru, din lume.

– … Şi nu ţi-i greu singură ? – o întreabă un ”peronist”.

– Apoi, domnúle, când te legi de lume, ori mori, ori tri’eşti.

CHILOŢIADA

„Vai, tu, ce faină eşti! De când nu te-am văzut!”. – August, „luna pupăturilor”. Româncele în pantaloni scurţi umplu oraşul. „Ce s-a alege de lumea aiasta?” – se întreabă vâjii din parcul municipal.

MĂRŢIŞOR

Au ieşit icoanele la plimbare, ţopăie guralive. Uneia tocmai i s-a adus, pentru întîia oară, închinare. ”Primăveri de pus în cui, / Cocoană ca mine nu-i”!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DULCE GRAI

La ”Casa Verde” s-a deschis un nou magazin. O bătrânică în strai popular coboară cu greu treptele: „Uăă, am gândit că-i angro, da-i numa’ andetai!…”

INEXPLICAŢIE

La mânăriile şefului direct şi ale superiorilor acestuia, un diac de pe sate conchide:

« Aşe’ li-s şcolile. »

33

Dimineaţă de  primăvară. Stăm în vitrină, la cafenea.

– Brrr, ce  frig mi-i! – zice unu’, alb ca foaia.

– Frig, auzi !…Uite câte are pe el ! Şi io, numai în cămeşă şi nu mai pot de cald – îl ceartă, roşu tot, altu’.

– Nu-i  sânje… –  remarcă  al  treilea.

–  Bine că aveţi voi ! – izbucneşte frigurosul. Unii prea mult, alţii prea puţin. Nu-i drept.

–  Nici ca cum!…, plusează al patrulea, din burtă.

 ZAMA BUNĂ

– Mulţumesc de compliment, Ioa’, da’ de-amu îs bâtrână – râde femeia.

Sărbătoare. Curtezanul biciclist ia la rând femeile ieşite de la biserică; se opreşte cu fiecare, o cuprinde și îi şopteşte vorbe dulci la ureche.

– Bătrâână…, da’ încă me’rre!… – încalecă el bicicleta, să ajungă enoriaşa din faţă

PANĂ

Un zilier de pe un şantier al IREM îşi pune ochii pe un tânăr electrician şi îl însoară cu fata lui. După vreo două săptămâni,  fata îi comunică printre lacrimi că tânărul este impotent.

– Cum impontent? Ce impontent? – se apără omul nostru. Io am ştiut că-i corentâş,  tu!

ISPOVEDIRE

–…Cu alt bărbat!? Da’ când o fost asta, mătuşă?

– Uă, de muult, părinte!…

– Te-ai mai spovedit de-atunci? Datu-ţi-s-o canon? L-ai ţinut?

– Daat… , ţânuut, cum nu…

– Atunci, nu mai spune nimănui! Că te-o iertat Dumnezeu! Să n-audă moşu’…

– Apoi, cum n-oi spune, părinte ? Că, doamne, bine-mi place când îmi amintesc!

CĂLDURĂ MARE

Zi toridă. Chioşcul din staţie. Nevastă:

– … Din care, Ioa’?

– … Cola!…  Auzi, „din care?”!… Ce mă inervezi!…

SENTINŢĂ

Duminică după  slujbă. Prin centrul comunei trece ea. Babele de pe lăiţi o grăiesc. Moşii numa’ şed şi se uită. Unul conchide: „Îhî, îhî… Aiasta nu-i femeie de-un bărbat!”

PRIMĂVARA ÎN AUTOBUZ

Femeie cu păr argintiu, tocmai urcată în autobuzul plin:

– Încălete eşti cu biţikli, Ioa’!

( În spate, unchieşul Ion numai  şede cu nişte „cameri” de cauciuc în faţă. Ea are ochii albaştri-cicoare şi râd.)

LA OFTALMOLOG

” Mie să-mi comanzi o ramă ca aiasta, domn’ doctor !” – cere pacientul arătându-şi vechii ochelari. ” Cu ie mă înţeleg! Nu altele, noi, cu tot felul de ţărâmoane! …Ori două – una de rezervă!

ROMY

“Numa’ be’u şi fumează: dăă-mi o ţâgară!… Nu mai dau nimic nimănui. Nimic. Nici on ban! Şi tata de-ar ieşi din mormânt – hăi, fa’, dă-mi de-o pungă de bomboane! – , nu i-aş da: stăi acolo şi putred’e!”

ÎN FAŢĂ

– Stăi, că mie mi-i hia de omu’ aiesta!… – zice frumoasa bătrână şoferului, care o grăbeşte să coboare din autobuz ( “Nu mai povesti atâtea!”). Învăţătorul pensionar îşi întrerupe brusc tirada.

CUM ÎI

Un bătrân călătoreste sandwich, între nevestele din spatele autobuzului.

– Ce te bagi în femei? Eşti om bătrân, nu pune mâna! – îl ia la rost taxatoarea.

– Cine, eu? Să pun mâna?? Au bărbat acasă! – se apără omul.

– Au, au… – concede femeia –,  da’ ştii cum îi…

POZĂ

Supermarket, ziua în amiaza mare. Pe culoar, două neveste vârstnice povestesc şi povestesc: „…Noa, ş-auzi tu…”

– Nuu mai cumpără aieste nimic astăzi!…. – observă uşor disperat manipulantul şi le ocoleşte bagând viteză.

PREZENTARE

Nişte copii din ciclul primar se întorc de la şcolile din oraş, în sat. Îi ştiu specializaţi în fel de fel de gadget-uri şi cam impertinenţi. De data asta stau grupat, cuminți, în mijlocul autobuzului, privind un zgărdan prezentat de o fetiţă. Alături, bunica ei se măreşte:  ” Uăă! Nu şti’ nimeni câte au aieştia: câ’ne, iepur’ , mâţ, puiuţ’, mnel…!

STRANIERI…(2)

Străbunică pe autobuz: „…Uă, dor mi-i de ei! Ş-asară, atâta am zd’erat pă internet!…”

ANUL  NOU

Tătic la blocuri: “Hai, măi copii, lăsaţi, n-o mai împodobiţi atâta, că nu se pun globuri pe Sorcovă! Duceţi-vă odată, că se-ntunecă!”

FALĂ

– …Unde să m’argă ce’e peritură? Ce-a umbla atâta?…  Bughe’t îi! …Stau p-acasă…Tăţi îs duşi…  – se vaietă o băbucă unei cucoane, în autobuz. – …Ai fost şi cu  avionul, mătuşă?

– De 5 ori. În Franţa şi la Roma… Tot la geam am stat, nu m-o vrut lăsa, da’ am vrut să văd tot…

– De 5 ori… Şi eu nu fost niciodată… – se vaietă orăşeanca.

– Cum „nu fost”?…   ‘N  bd’iata-ţi!… – comentează, pentru sine, bătrâna.

PE USCAT

Doi alcoolici trec pe lângă o cerşetoare.

– … Să v-ajute Dumnezeu! – cere ea, ca oricui.

– Ne-a ajuta să murim! „Bine-ai făcut c-ai murit! ” a zice – îi răspund ei.

CHICOTELI ÎN PARADIS

Sus?”

acolo

“Are cineva ceva de spus                            –  întreabă  preotul Corul.

SIHOT

Sighet, ninge, frig. Ţigani cu tolcere şi făraşe de tinichea de-a lungul centrului. Felurite tunsori, frizuri, cărunteţe “la 12”. Gene mov, ochi-neon, extensii lila. Vânzătoare blondină cu pantaloni rozosin aleargând după mărunţiş. Neveste învăluite scoţându-şi bănuţii din sân, din batiste înnodate. La mijlocul propoziţiei, o unguroaică luând-o pe franco-vlahă:  „ …a sufrágeriábon…” Cumetrii şi cumetrele locului îmblăniţi ( ”Ioai, feri Doamne!”) În mijlocul trotuarului, între Crăciun şi Anul Nou pe stil vechi, nişte femei în blănuri artificiale, la sfat. Pe prietenul meu îl umflă  râsul: „N-ai auzit? Se duc la magazenul chizinesc.”  Ăsta-i  oraşul meu! În el mă simt în siNguranţă.

VARĂ

“…Noaptea târziu ies din casă. Numai ce aud sub dud: “nţo, nţo…”. Ariciul ţopcăia la dude . ”

RÂU LA TELEFON

Felicit un amic de Sfântul Ioan.

–  Alo! La mulţi ani! Hahaha!

– Mulţam… – ezită el, aproape şoptit.

– Eşti la serviciu?

– Nuu….

– La  masă?…

– …

– Eşti la râu! Excelent! – îmi amintesc pasiunea lui.

– Îhî!… Hăhăhă!…   – răspunde pescarul, pe muţeşte.

( Pânda amicului pe mal, râul cu trecerea.)

FÂŞIA Februarie, soare în amiază. La Tisa, pe fâșie, roşul aleargă deasupra răchiţiilor. Se sparge lumina pe râu. Semn clar de primăvară.

RECLAMĂ Doi bătrâiori trec agale pe lângă un mic magazin de mobilă, la sfârşit de plimbare. Unul din ei exclamă: „ Fotoliul final”! Îmbrăcat în roşu, obiectul indicat din vitrină era cu adevărat impozant. Râdeau ca doi copii la vitrina cu jucării.

( REVEDERE ÎN AUTOBUZ)

…- Tăt După Coastă stai?

– Acolo. Am doua căsi. Şi una în oraş.

– …Da’ eşti singur acum…

– Nuu! Cu hainele şi căciula. …Am doi feciori. Nu vre’u lucra. Numa’ şed, în oraş, la bloc: urcă şi coboară, urcă şi coboară….

– Îmbătrânim…

– Da’ dum’ata câţi ani ai?

– Şeptezăci… Io batrână şi tu …ciolovik.

– Nu-i bai! Bine c-am ajuns să îmbătrânim! – încheie bătrânul şi coboară în staţie.

PROCEDURI, RITUALURI

Un tip şters, cu ochelari groşi stă concentrat în faţa bancomatului. Apasă tastele rar, apăsat, din tot corpul – îşi cere pensia. Bancomatul i-o dă. După care, se dă doi paşi în spate, îşi întinde  mâinile pe lângă corp şi face plecăciune.

CLIPA

Mărțișor. Prin balcoane făpturi vii, argintii.

– Acum-i frumos! Cât se face frumos. Apoi, se văd numai hibele.

S.O.S.

Martie, liceu. La toate sălile de clasă – pânze umflate de vânt. Iele cu mânecuţe scurte – pe chei, pe punţi, la catarg. Şcoală în derivă.

IROMIE Sreașină curgând în soare, vânzător sub ea:

– Ţîgări, ţigări…, ţîgări, ţigări… Mer’i la şcoală astăzi? – se adresează omul fiului său, care tocmai trece.

– Î-î! – răspunde beizadeaua.

– Ei da, am uitat că tăţi umblaţi la ”fără”.

PE ÎNTUNERIC

– Uite-uite! – opreşte mingea mezinul şi arată sus de tot.

– Ce-i? A, o stea…, maare lucru! – răspunde fratele mare. Hai, şut, joacă!

– Şă nu cadă!

– Gool!

DUMINICĂ

„ Cum zic italienii: mi dispiace…” – ridică din umeri frumoasa nevastă,  râzând. În centrul Săpânţei, o negustoreasă locală nu se înţelege la preţ cu nişte  germanici.

CUNOAŞTERE Ştiindu-şi nepoata mare amatoare de mere, mătuşa îi aduce un kilogram întreg şi o îmbie să se servească. Fetiţa alege mărul cel mai mare (şi roşu,  desigur). Apoi, văzând zâmbetul mătuşii, se justifică stânjenită:

– N-am mai mâncat un măr aşa de mare niciodată!

FIREA LOCULUI

” … El însuşi este o dovadă viuă…”. – m-aud. Ptiu, drace! – cred că erorile astea sunt în firea locului, sunt naturale. O fi vreun genius loci al limbii, un genius locci-poci…

ÎNAINTE DE UNU

Martie, lumină, zăpadă. Pe strada „Eminescu”, îmi răsar în faţă un băiat şi o fată. Conver-sează ţinând distanţă, se-ndreaptă agale spre râu. Au tot timpul să ajungă,  să facă digul, să se întoarcă în oraş, să se despartă, să se pregătească pentru următoarea întâlnire. Un vraf de bucurii neatinse îi aşteaptă.

SCENOGRAFIE CU DRUJBĂ

Ce frumos! Peisaj din peisaj! – îmi spun urcând Uliţa Pădurii. Sunt copacii de pe lizieră. Dincolo de ea, cioate şi cioate. Au tăiat pădurea ca-n codru. Jeep-anul Jupânului locului urcă drumeagul prăfuit, hârtopat. Ne înclinăm cu toţii.

INTEMPERII

Plouă. O bătrânică trece abia, de la biserică. Are o umbrelă închisă în braţe – că-i plouă.

OMĂTUL

„ Miez de Martie şi ninge şi-i frig cum n-o fost tătă iarna!… Tot aşa, în tinereţe, eram În Hotare cu oile, pregătiţi să le ducem În Deal. Era prin 20 mai, dimineaţa, când ne trezeşte vătafu’ ciobanilor:

– Haidaţi, oameni buni, avem zăpadă!

…. Am  dus oile mai jos, la hrănit… Da’ n-o ţânut mult, s-o topit repede şi le-am suit înapoi În Hotare şi apoi În Deal.”

PE HĂLEŞTEU

„Ieri am fost în sat la noi. Am văruit pomii. Am vorbit cu cucu. Numa’ odată ce l-am auzit pe Hăleşteu ( sunt acolo nişte stejărei în soare, îi place, i-i bine ): “Cu-cu!, cu-cu!” – şi eu: “Bani, cucule bani! / Mie bani tătă vará,  / Ţie frunza şi iarbá”! –, iară cucu: “Bine zâci, bine!” …Că la noi pe Hăleşteu, / Cântă cucu’ când vre’u eu!”

IPOSTASIS ÎN MAI

Bătrânica iese cu sapa de-acasă şi o ia spre câmp:

–  Cum  să nu mă duc? Nu vedeţi cât îs de albă? Acuma-i de făcut plajă… Azi  ‘i mai cald. Nu ştiu cum ‘oi rezista. Ieri am săpat cinci rânduri de mălai. Da’  mi-oi pune o frunză de captalan sub pânzătură ş-apoi nu mai văd nimic – numa’ nainte!….

LA NEPOATE

“ Noa, am ajuns şi pe Horihovski!” – zice bătrâna,  pe vremuri mare amatoare de drumeţii, ajunsă la la etajul IV.

COMPLICITATE

Căldură toridă. Străbat centrul cu greu. Ici-colo, câte un congener forţează, asemenea mie, arşiţa. Văzându-ne unul pe altul, râdem: că suntem covârşiţi, că n-avem încotro, că nu ne lăsăm.

EFERVESCENŢĂ

Sunt câţiva bătrâni în oraş – în parc, pe corso, în piaţă. Povestesc, se însufleţesc, adunați în jurul cuvintelor. Țin pasul cu vuietul  verii, al vremii.

AŞTEPTARE

Intersecţie – o fată la volanul unui jip – verde – dirty – şatenă – trage din ţigară – cu sete.

SCURTIMI

Apropiinduse de biserică, domnişoara dă să-şi lungească niţel rochiţa – un mini-mini, de tiul – e cu maică-sa – materialul nu se lasă.

TONETĂ ÎN SOARE

El vinde ţigări, în mişcare. Ea vinde bilete la  Bingo, pe loc, în soare – se confesează   unei prietene:

–  Tătă ziua îmi rulează ăsta prin faţa ochilor, tu!

O NOUĂ CULOARE

– Végül! – îşi smuceşte femeia copilul şi traversează zebra în zbor.

În centru s-au pus semafoare pietonale. Aştepţi “o oră” să traversezi în câteva secunde. O nouă culoare la Sighet: verde finalmente.

ÎN ADĂPOSTURI

– Ce tăt strâgaţi atâta, mă? Nu ne auziţi pă noi cum tăcem? – dă să-i admonesteze pe tinerii vecini un vechi locatar de pe scară.

Tace, însă, în continuare. E Duminică, a venit seara.

AŞTEPTARE

Pereche căruntă în mijlocul cafenelei – au terminat consumaţia, aşteaptă nota. Dintr-odată, ea îi rostogoleşte pălăria de pe creştet. „A-am uitat!” – o prinde el şi o agaţă atent de spătarul scaunului. Ea se ridică pentru o clipă şi se aşează la loc – el îşi pune din nou pălăria, dar și-o dă singur, grăbit,  jos.

CONFESIUNI

Proaspăta angajată se plânge directorului:

– Toţi colegii mă batjocoresc şi râd de mine…

– Lasă, că şi de mine râd, Ilenucă… – o consolează directorul.

– Am auzit, domn’ director, am auzit…

SCALDA DE CHITILIN

În faţa braseriei, trotuarul se îngustează. Când să trec, tocmai ieşeau nişte neveste mai vârstnice. Mă încolonez după ele. Încetinim – femeia din faţă îşi închide găicile la pieptar.  Reintru, apoi, despovărat, întraripat, în ritmul oraşului.

INGLIŞI

Automobil lat la pas prin ninsoare pe centru – negru, gol. La urmă, un ins chircit la volanul pe dreapta.

ANIVERSARĂ

– Noa, ce să scriu pe el, Ilea’? – întreabă din spatele tejghelei cofetăreasa, în mâini cu un tort imens, în culori zvăpăiate.

– “Pentru cel mai iubit soţ!” – strigă de la o masă o nevastă, cu cheile de la maşină alături. Înfulecă  nişte haioşe uriaşe, dimpreună cu alte două cumetre. Poartă năframe verzi tustrei.

NEPOATA

Sala de aşteptare la medicul de familie. O bătrânică arată: ” Io am ştiut dinainte. Mi-o spus nepoată-mea. O pus Internetu în poală şi mi-o citit tot: ce boală am si ce leacuri trebuie să ieu”.

REFUZ FINAL

„… Şi o duce,  nu la un azil – la unu’ privat, tu, ca la un hotel! Ie’ numa’ să semneze. Şi ea nu vre’ me’re… Nu se predă!”

INTRAREA

Venind vorba despre un personaj foarte popular din Săpânţa, care a dus de nas Miliţia şi Securitatea în epocă, întreb dacă-i îngropat în „Cimitirul vesel”. „Nu are el intrare acolo!” – îmi răspunde un avizat.

TABLETA

Blondina trece anjându-şi chipu-n oglinjoară / – e-mail-urile?

TĂPŞANUL

Un nene cam la 40 ani trece cu maică-sa de braţ, prin spate, la blocuri.  Se tot întoarce să vadă cum evoluează idila canină de pe tăpşan. Bătrâna îl tot  trage după ea.

MARTIE

Lume plin pe corso, freamăt, soare.  Toți vorbesc. Martie a băgat oraşul în teleconferinţă. Cade  rețeaua!

SAKURA

Florile de cireş stau toată ziua în şedinţă foto. Spre seară  ‘s cârpă. Nici nu mai dau cireșe.

***

Primăvară, sala profesorală, sfârşit de pauză. Profesorul se adună spre clasă. Îi flendură manualele, planificările. “Îi musai a me’re…”  – îl căinează femeia de serviciu.

DELTĂ

…Dimineaţa, la liceu, aşteptăm profesorii în picioare. De la o lună la alta nu mai încăpem în sala de clasă – ne întindem, căscăm, creştem şi creştem. Intimitatea trupurilor noastre, forfotă de aripi în coloniile vreunei delte.

CONFUSION

Dimineaţă, deschid fereastra. Pe trotuar, dulăul blocului se uită spre mine. Nu mai știu care zicem:

– Ce-i, unch’eşú’?

POETUL BLOCULUI

O vecină trece rapid. Înclin capul. Îmi răspunde, pe neaşteptate, alta, trecând agale:

– Bună ziua, domnu’ poet!

TENDRESS

În micul oraș, taximetriștii  aşteaptă ore pentru o cursă. Unul își  şterge și își șterge maşina. ..

  • O mulţumeşti?… – intră în vorbă un bătrân de pe bancă.

NEVASTĂ

Vinerea Mare. Pot face, în sfârşit, câţiva paşi cu prietenul casnic. Până îi sună mobilul.

– Hrean? Ghimbir? – îl  întreb.

– Nu, mărar – râde şi o ia la picior, spre piață.

APRILIE

– Uite cum străluceşte salcia aia de lângă supermarket! Parcă-i lângă râu.

– Plângă – mă corectează prietenul.

BINE ŞI RĂU

O urmăream cum pleacă, plăcută rău vederii. Apoi, am rămas cu cine am rămas – ce-şi mai fandosea cuvintele!

SEMNALARE

Zilele astea, observându-mă în plină activitate la bucătărie – veselă, tacâmuri trântite –, am înţeles gospodinele. Care, în situaţia-model, fac o gălăgie ceva mai mare decât ar fi necesar.

MAI

În grădinuţa dintre blocuri, toate plantele sunt uriaşe, în frunte cu  bujorul. Bătrânii proprietari  au încredinţat-o unei tinerei perechi de pensionari militari, din blocul vecin.  Burtoşi, ei umblă agil pe cărările înguste dintre straturi – sapă, plivesc, adapă plantele cu nemiluita. Seara, în Mai, după ploaie, numai într-un halat pufos, domna resfiră puii bujorului. Dimineaţă vor înflori toţi. “Veniţi să vedeţi ce castraveţi frumoşi am!” – va striga domnul comisar.

SÂNPETRU

Duminică, după-amiază. Calm, un tânăr bătrân o ia spre centru – pieptar, cămeşă albă suflecată, mâini nervoase, un leu împăturit în buzunarul de la piept. Nimeni şi nimic nu-i va lua vreodată Sărbătoarea.

IMAGINAŢIE AUDITIVĂ

Merg în oraş. Sun un prieten şi îl invit la o cafea. „Alo! Viu!” – râde el, dintre voci şi clinchet de cupe. Apoi, întâlnindu-ne, îmi spune că era singur, la televizor.

ÎNTRECEREA

Trec în smerenia mea. Nu-l văd pe fratele care mă admiră necondiţionat. El vede asta şi trece mai departe, în smerenia lui. Totdeauna mă întrece.

ZMEUL

Iunie, iulie, august – nu ne vedem zile, săptămâni, luni întregi. Stăm fiecare în colţul său de oraş, cu vara lui imensă, ca pruncii cu zmeul lor. – Să nu se înalţe prea sus, să nu plece cumva de tot, cu tot cu ei.

SEPTEMBRIE

“Hai mai repede!” – cheamă părinţii fetiţa rămasă în urmă. Privind în sus, cu capul pe spate,  fetiţa incantează:  “Stelelee! Vin dupa minee!”

FRAŢII

– Ia şi mănâncă! – spune bona.

– Mulţumesc! …A, nu, nu acuma, că nu-mi dă voie mama să mănânc în pat – răspunde copilul, de lângă leptop.

– Şi mie nu-mi dă! – completează fratele său mai mic, din capul patului, mâncând.

*

– Nu staţi pe ciment, copii! – le cere bona.

– Eu nu stau! – răspunde cel mare, de pe ciment.

– Şi eu nu stau! – completează cel mic, de pe ciment.

*

– Eu vreau să sar primul! Altfel nu joc! – zice mezinul. Concurau, cu fratele mai mare,  la sărituri pe pat. Apoi, motivează:

– El tot câştigă! Atunci, să fiu şi eu primul!

*

– …Ce-i ăstaa? CD cu Războiul stelelor? Nici nu ştiam că-l avem! – exclamă cu bucurie copilul, cotrobăind prin sertare.

– Şi eu nu ştiam! – exclamă, la rândul său, fratele său mai mic.

*

Prânzul, iar. Fratele mai mare face mofturi. Mezinul anunţă:

– Şi eu nu pot să mănânc!

*

– Ce să iau pe mine? Nu mi-o pregătit mama hainele!

– Şi mie nu mi-o pregătit!

MENIUL ZILEI

Îmi vine să sar la bătaie la liniştea albă de la masa cu conversaţia contondentă – protagoniştii tocmai s-au cărat.

MALIŢIE

Pe autobuz. Mă laud unui bărbat din sat cu cămeşa împrumutată pentru o Duminică de la un consătean de-al său.

– Eei, ha, domn’ profesor\!… – se minunează omul.

HUZUR

Duminică. Venind de la biserică, două cucoane mai vârstnice stau şi se vaietă. Gânguresc, se alintă, atâta mai suspină…  Cuvintele li se lăfăie între perini şi dune.

PRUDENŢĂ

Din faţă vine o pereche, în argint. Îi privesc mai bine – da, îmi par niște cunoscuţi de tare de mult. Ci, doar mă înclin.

ACOPERĂ-MI INIMA….

Noiembrie, zi mohorâtă. Sau mai bine /…/ muhurâtă. „Pune pocroţu pe cai, măi Ioa’! Să nu se îmbolnăvea…”.

DEVENIRE

Cumpăr, de zeci de ani, lapte de casă de  pe colţ, din cartier, de la femei de pe sate. Am fost, pe rând, “domnişor”, apoi  “domnuc”, apoi “domnu’ “.  Azi dimineaţă,  am cumpărat de la o nevastă cam la 40 de ani, pe care n-o mai văzusem:

– Numai un litru mai aveţi?

– Numa’..  Îl vrei cumpăra?…

Am ajuns şi acestă zi  de noiembrie.

 

SURVENIRE Chiar dacă unii nu știu prea bine dacă și ce vor fi biruit, intrarea în Noul An le-așterne pe față și lor ”ca o lumină de glorie măreață”. Tuturor La Multe Biruințe! We Shall Overcome! Venceremos!

ARĂTĂRI

Vin de la serviciu seara, pe beznă, cu o ocazie albastră. La un moment dat, ajungem din urmă autobuzul. În spatele acestuia, peste ultimele scaune, băltește o lumină tulbure. Acolo şed, de obicei, umăr la umăr, bărbaţii care se duc la fabricile din oraş. Femeile şed mai în faţă, două-câte-două, cu mâinile încrucişate pe genţile lor mari – înfruntă schimbul de noapte. Uneori, au părul roşu, toate. Când voi fi fost trist ultima dată?

Depăşim. Bineînţeles că rulăm într-un adânc de Noiembrie. ( Dimineaţă mă prefiguram după geamul de la bloc, gata-gata, ci renunţând în ultima clipă , să mă înclin după nu mai ştiu cine.)

COLIND

Astăzi au dat un pic de zăpadă. Piticii ies de la şcoală, bucălaţi. Oo-braji frumoşi, oo-braji frumoşi!…

SUBSTITUIRI

Te uiți și îi vezi machiajul, nu fața. Silueta și formele hainelor, nu corpul. Mersul încălțămintei, nu al ei. Iar acela nu-i este zâmbetul.

 

NEȘTIINȚĂ

Mihai se intoarce de la o înmormantare, din satul vecin. Un consatean îl întreabă unde a ”umblat”.

– La petrecanie la Gheorghe a lui…

– Da’ o murit Gheorghe ? – se îngrijorează omul….

– Mă, nu știu daca o murit, da’ l-o ingropat! – îi răspunde tacticos Mihai.

( de la Vasile Tepei, Hoteni- Baia Mare)

BORNE, TRAVERSE

Felicitări. Sub „ Happy New Year!”, stă,  totuşi, scris: două mii paişpe. *  Flori galben-muştar – din tulpini, frunze moarte – zăpadă la bloc. * Cópii albastre, de xerograf pe sfârşit – iarna la Tisa * Februarie – roşii răchiţi la Tisa – iluminare. *  Casă-n livadă – ţurţuri clari la verandă – lemnul cald, sonor. * Nu-i spun haikú-ul – zâmbeşte la altceva – îl surâd – sunt un surâjin. * Expoziţie de pictură abstractă în micul oraş. Nimic mai urât decât publicul prezent morţiş, în haine de biserică – excelează vorbitorii. * “Ce să păţim? ‘Ce dacă plouă? Avem pelerini. Cu picăţele.” * Bătrânii blocului se-ntorc împreună, osteniţi, de la vot. Sunt mulţumiţi, sunt importanţi. Au plinit Numărul. * Duminică. În grădinuţa cabinetului său privat, cardiologul palpită cu trandafirii. * Usturoi străin, inodor. Îi descriu nepotului mirosul usturoiului românesc. “Poate-i în’ontru!” – zice el desfăcând căciulia. * Consult. Medicul constată o îmbunătăţire. Pacientul, un om altfel tăcut şi lent, devine dintr-odată guraliv şi grăbit. * Iunie în oraş – gloria perucilor noastre argintii. * Privesc aerul. Suntem mulţi privind astfel. Adânc de vară. * Dimineaţă de vară.  Grădinuţa de la bloc a rămas necosită. Roua scânteiază pe urzici, întârzie tolănită pe brusturi. În umbră, arbustul cu ciucalăi aurii încă nu s-a îndreptat.  * World Cup 2014 FIFA Optimi, lovituri de la 11 m. Apoi, calificaţii în sferturi în bătaia Trofeului. Înfrânții, prăbușiți pe gazon, prădați de același miraj. * Faultat, fotbalistul cade la pământ. Mingea se rostogoleşte spre el, transmisă de adversarul făptuitor, să execute lovitura. Fair play. * Casa cu arbori. Chiar astfel, înalt păzită, o împresoară seara. * În geamul spre livadă, pomii, brazii au treabă numai cu cerul. * Micul târg, vara – noi nu plecăm, stăm  aici, spre ilustrare. * Seară de vară – ziua lungă şi ternă vraişte peste haijin. * Stau în parc, vara – fără prietenul meu – cel puţin o spun.  * La “Second hand”: ”Bună ziua! Nu mai sunteţi în Învăţământ? Aţi deschis ceva?”.* “Mă calcă nevoia, asta am! Nu mă-ntreba atâtea! Hai, odată!” – strigă un moş la dispecerul de la 112. *  Vecinele de scară mă compătimesc. Ar merita să mă îmbrac în zdrenţe. * Duminică, toamna. Bătrâna din fereastră ţine la suprafață toată strada cu ochii ei obosiţi. * Pământ bolovănos, frunza de porumb taie. La casa de sus, de pe Vale, sărăcia se vede şi pe flori – au crescut în prostie, tremură sub fereastră, cu petalele  mari, rare. * Vara pe corzo, un nou bătrân. O zi poartă pălărie à la  ”Roland Garros”, o zi şapcă albă. La urmă, mișunăm prin oraș. În locul imaginii noastre sfinte stingându-se, purtăm, vai, bonomia.

 

 

ETIOLOGICĂ

Moșulică abia se ține pe picioare. Îmi povestește că s-a îmbolnăvit de inimă în urma unei operații ( reușite ) de prostată. Grijile, spaima, singurătatea, goliciunea, rușinea trăite acolo l-au nenorocit. Cadrele medicale au avut în vedere numai partea vătămată din el, omul întreg ce era nu conta. – Mai bine muream atunci. Acum aș fi fost sănătos!

AUTOBUZ

Plutim,  cu picioarele strânse sub scaun, în larg de primăvară.

AȘTEPTARE

La medic. Unii ședem pe scaune. Alții, deși sunt scaune goale,  așteaptă șezând, ore întregi, în picioare.

PARCURSUL

Urc în autobuz. Călătorii îmi oferă, care de care,  locul.  Navetez de ani de zile. Nu fac decît să-i  admir, pe ei  și   peisajele. – De ce? – întreb vârstnica ce tocmai se ridicase. – …. – mă privește ea nedumerită – și adaugă: cobor mai repede.

Fără să prind de veste, avansai înainte – hăt înainte.

ÎN POSTUL PAȘTELUI

O bătrânică privește standul cu artizanat (Maramureș cu vânzare). Vede o sticlă cu împletitură, pentru țuică.

– Cât îi uiaga, moșú?

– Vezi-ți de drum! – o repede cu un gest larg vânzătorul, un bătrân înalt, frumos.

– Ioai de mine, aiesta nu vre’ vinde! Din aieste n-am mai văzut! – nu pricepe femeia, către trecători.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

POVEŞTI…

 

CAVEIU

După ’90 , consumul de cafea s-a răspândit şi prin bufetele din satele noastre. Bătrânii au văzut că licoarea e caldă, dulce şi s-au apucat de băut, cu obiceiul de rigoare: “dau şi eu un rând!”.Beau toată ziua, cafea după cafea. A doua zi se văietau: “măi, tătă noaptea n-am durmit, de la caveiu acela!”. Aşa că reveniră definitiv la “şpirturile” tâlhăreşti („33” şcl.), după care dormi tun.

UN CIRCUSIST LOCAL

Iarna se dădea pe gheaţă  la Grădina Morii, sau chiar pe Iza îngheţată, cu nişte patine improvizate. Când se facea patinoar la Baia comunală, era Regele gheţii… Patina atent, aplecat adânc, cu o mana la spate, precum patinatorii de viteză. Era instructorul de patinaj al copiilor din blocurile de pe strada „Eminescu”.  Avea un ochi cu albeaţă şi celalalt albastru spălacit, fes negru, un balonzaid  alb, lung. Cu primăvara, Mârza ieşea dinspre Bujurgău spre Centru. Îl însoţeau permanent un câine bătrân şi o muzicuţă. Rula semeţ prin Centru, pe bicicleta înstruţată cu steguleţe colorate, oglinzi laterale înalte, trompete cu mingiucă de cauciuc, multiple sonerii. Copiii se ţineau lanţ după el.

Un alt număr pe care l-a oferit cu generozitate urbei a fost rularea pe centru, în premieră, pe nişte role prinse cu sfoară – desena nişte laterale foarte largi, asemenea fetelor: „ferea!, ferea!”. Cum artefactele i se defectau adesea, trebuia să şi le repare mereu. Lumea se aduna în jurul lui, ca la urs. Poate şi datorită reputaţiei sale de  „Spaima femeilor”.

( & Vasile Turda, Vasile Petrovici, Daniel Bacinschi )

VAIET LA SIGHET

Prin anii ’50‚ sighetenii au început să scoată la iveală tot felul de vehicole din vremea  războiului, printre care şi motociclete ( MZ, Simpson ş.a.). În centru, un evreu masiv explica  neofiţilor secretele unor astfel de maşinării şi făcea ture demonstrative. Într-o zi, motocicleta i-a scăpat de sub control. Maestrul n-o mai putu opri kilometri întregi. Tot drumul semnaliză: „Oi, mamălă, oi!”, îngrozind oamenii. Abia pe la Rona dihania se opri singură.

SIMŢ IERARHIC

O zi de iarnă, anii ’50. În centrul de comună tocmai venise  un medic nou, la vreo 50 de  ani. Împreună cu tânărul său asistent, om al locului, se îndreptau cu o sanie trasă de-un cal spre casa unui bolnav. Înainte de o curbă mai accentuată, asistentul zise:

– Domn’ doctor, daţi-mi mie frâiele!…..( Deşi, nu ţinuseră cai acasă.)

Zis şi făcut. „ Şi nu trec câteva clipe şi numa’  ce-l văd pe moşu meu înfipt în nămeţii de lângă drum! Două săptămâni l-a ţinut supararea. Apoi, i-a trecut, că era un om bun, iubea tineretul” – încheie  povestirea bătrânul felcer.

SLUGĂ LA DIRECTOR

Prin anii ’50, directorul unei şcoli de lângă Sighet, învăţător, îi convocă la el acasă pe cei  trei profesori suplinitori locali. Avea de săpat beciul la casa în construcţie. După câteva ore de muncă, veni prânzul: coleşe cu sămăt’işă. “Apoi, aiasta nu-i mâncare în lucru!” – protestă unul dintre zilieri. “Atunci, Mamica, pentru domnul profesor să faci papară dintr-un ou!”- dispuse directorul neveste-sii.( Doamna directoare – fiică de preot – se văieta

deseori: „Io, Regina balului de la „Coroana”, din Sighet, mi-am luat d’ibolul acesta!” Despre ea, un vechi camarad venit în vizită la director remarcă: „Toate bune, măi Mitică, da’ tare hâdă slujnică ţi-ai găsit!”)

CONFESIUNE RATATĂ

Tot pe atunci şi tot în satul acela, acelaşi învăţător-director se îmbătă la bufetul din centru. Suplinitorul de matematică şi miliţianul îl petrecură acasă, cu grijă – îl duceau de umeri, din lateral, pe cărare. “Am nişte probleme, măi băieţi…” – se scuză oarecum învăţătorul, ajuns în livada casei. Suplinitorul sări isteţ: “ Cam des, domn’ director, cam des…”

– Soarele vost’! Di’p’ce-mi păşiţi iarba, mă? – se trezi domn’ director.

BINEŢE

Învăţătorul-director Dumitru urca greu uliţa, în Poderei. Deodată, o nevastă „ţâşni” dintr-o casă în ocol, îşi desfăcu picioarele, îşi suflecă sumna şi…

– Pişi, Ileană, pişi? – salută învăţătorul.

– Piş, Mitică, piş…- răspunse femeia

VIS DE IARNĂ

Doi fraţi săraci de pe sate şi-au depus banii de porc la Stoica – la Dracu, la Cluj. Rămânând fără animalul rânduit de Sărbători, îşi cumpărară o oaie. O mânau la junghiere – unul cu o nuia, din spate, celălalt trăgând-o uşor, de-o sfoară: „te-te-te, te-te-te!… De Anul Nou, unul dintre ei avu un vis: mânca sarmale. Simţindu-le reci şi cu seu, le puse la încălzit. Dintr-odată îi sări somnul: „ N-am ştiut să le mănânc reci?!”

ELICOPTERUL  LEIT

„CIL”-ul, Combinatul de Mobilă din Sighet, avea mii de angajaţi. Acolo lucra şi prietenul meu, S. „Eram fericit. Cunoşteam pe toată lumea, aveam vreo sută de prieteni” – îmi povesteşte el. „Chiar dacă, pentru a ajunge la diverşi şefi şi şefuţi, trebuia să urci vreo …200 de etaje. Nu conta.”

Pe la mijlocul anilor ’80, veni în „vizită de lucru” la Combinat  însuşi Ceuşescu. Ateriză chiar în piaţeta din faţă  Sediului.  A doua zi, S desenă întocmai elicopterul prezidenţial, pe o foaie de placaj. Creionul de lemn era foarte potrivit pentru asta, scriind uşor „în toate părţile”. Folosi şi culori. „Bravo! –  îl  felicită  maistrul – , te propun la  Proiectare!”

În ceeaşi zi, însă, S fu chemat în laboratorul secţiei. Îl luară în primire doi străini, în civil: ”To’arăşu’, dumneata nu-ţi dai seama ce-ai făcut! Dacă cineva copiază elicopterul to’arăşului Preşedinte? Să dispară!”. „Să nu te mai prind cu aşa ceva, că te dau afară!” – încheie muştruluirea maistrul, de faţă cu cei doi străini. Aşa că, omul nostru îşi aruncă opera la tocător.

Atunci se sfârşi şi cu „fresca”, o foaie de placaj pe care prietenul meu desenase mutrişoarele colegelor din secţie. Fetele stăteau la coadă, emoţionate, pentru a poza. Până acolo încât, în ziua în care îi venea rândul, Anuţă, săpânţanca, apăru cu un „permanent” impozant, în locul coadelor lungi: „Şonilă, astăzi io îs la rând!”.

(  & † Fábri Sándor)

IONU’ NOST’

Dând oraşul pentru a 4-a sau a 5-a oară, lui Ion, cântăreţ popular local, i se cere să intre pe sens interzis. După o vreme,  omul nostru întreabă:

– Da’ bine mărg, tovarăşu’ locotenent?

– Bine, Ioane, bine

Mai rulează o vreme şi iar întreabă:

– Da’ tăt bine mă duc?

– Bine, Ioane, bine…

Dintr-odată, Ion se burzuluieşte:

– Da’ cum, doamne, mă duc bine, că toată lumea zine, numa’ io mă duc?!

*

Altădată, ajuns responsabil de club, Ionu’ nost’ îşi dădu spargere la instrumentele muzicale şi staţie. Înscenarea eşuă, dovedindu-se că fereastra de la balcon, pe care, chipurile, intrase hoţul, fusese deschisă pe dinăuntru. Îl anchetau însuşi comandantul Miliţiei şi un tânăr locotenent – de fapt, îl loveau şi consemnau, cu schimbul. La un moment dat, comandantul fu chemat la telefon. Ion:

– Da’ bine bateţi, tovarăşu’ locotenent!

– Cum, Ioane, la maşină?

– Şî-şe, şî-şe! Mai bine şi ca tovarăşu’ comandant!

NU I CUM O FO’…

Toamna târziu, un domn angajează un cosaş de pe sate, în piaţa Băii-Mari. Îl duce şi îi arătă unde are serviciul, apoi casa si pajiştea. Nu trec două ore şi năimitul se prezintă la firma omului: „ am gătat!”. Uimit, acesta vine să „recepţioneze” pajiştea cosită. Vede că iarba e ciumpăzită ici-colo, nici vorbă de cosit.

– Apoi, unchieşule, pentru aşa muncă, eu nu plătesc!

– Da’ cum, domnule, să nu plăteşti?…

– Ăsta-i cosit?

– Noa, bine, domnúle, da’ totuşi, nu i cum o fo’ …

LA EST DE OCNĂ

… Armeanul băuse toată noaptea în crâşma lui Feri din Şugatag. „Na, Isten, Isten!” salută el ieşind şi o luă împleticindu-se pe drumul Budeştiului, pe care-l cunoştea cu ochii-nchişi. „Manyika, Rózinéni, Pistabácsi, Málcsinéni, Joszi… Julcsa…” mormăia în dreptul porţilor, fără a întoarce capul. Într-un târziu, ajunse la cimitirul catolic de la capătul satului. Mai avea de mers. Se aşeză pe un bolovan şi scoase din buzunar un pachet mototlit de ţigări, pe care le împrăştie pe jos. „Hogy az a….!” înjură omul şi se lăsă în

genunchi, piăpăind prin iarba umedă. Găsi o ţigare, o răsuci în dreptul urechii şi se spijini de piatră, să se ridice.

– Jeszus Mária! – exclamă el deodată. I se arăta în vale satul vecin, în vâlvătăile Soarelui. Se ridică şi o luă în goană spre casa lui Baciu Vasile, prima casă de lângă cimitir, bătând cu cizma în poartă şi strigând:

– Ard’e Sârd’i! Ard’e Sârd’i!. – Aşa i-a rămas numele, „Ard’esârd’i” –  lui şi urmaşilor lui.

( & I. J. P.)

DISCUL

Anii ’90. După o inspecţie la o şcoală dintr-un sătuc izolat, suplinitorul de religie e înlăturat. Orele se dau preotului locului. Nu trece  mult şi inspectorul de rută, popa, directorul şcolii cu nevasta şi o cumnăţică urcă la stână.

Duceau de toate, cu raniţa – cartofi, salată, carne, horincă ş.a, mai puţin inspectorul şi popa. Un cioban roşu în obraz le făcu tocăniţă de viţel şi mămăligă cu brânză. La coborâre, inspectorul insistă  să ducă şi el ceva în spate.

– Vai de mine,  părinte inspector, nu se poate!…- protestară popa şi ceilalţi.

– Nimic! Eu duc discul. Nu  discut! – decise inspectorul.

Până la urmă, se înţeleseră să ducă discul împreună, inspectorul cu popa. Coborând spre sat, se mai ştergeau cu mâna pe faţă, pe frunte – erau roşii, băuţi, transpiraţi, trăgeau de disc asincron. O gazdă îi pofti în casă, dar se scuzară că sunt murdari.

–  Nu-i bai, v-om da nişte ştergători – zise gazda. Poftiţi la noi!

Nu ştiau la ce se referă omul, până nu s-au văzut în oglindă. Apoi au înţeles de  ce se ciudeau femeile, prin porţi.  Fiindcă au mers aşa, o vreme, de-a lungul satului, mânjiţi cu funingine, cu Viflaimul în Mai…

( & N. I.)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

EDU.RO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

Bradova, păcurărel: „ Domnucă, pă mine să mă pui la tablă! Să scriu, să socotesc. Că io, când ies de-aici, mi se şterge tăt din minte!”

*

Şcoală înainte.

– …Placă?

– Ai învăţat pentru astăzi?

– Da’ nu, tovarăşu’!

*

Şcoală, după.

– De ce plângi, Măriucă? – întreabă doamna de română.

– Că rămân corigentă…

– Lasă, că te-oi asculta!

– Bine – îşi şterge lacrimile copila. Da’ din toată materia! Da’ de-oi şti ceva!

*

Sfârşitul orelor. O fetiţă bucălată îşi ia cu greu paltonaşul şi ghiozdanul. Apoi, sare,  roşie toată,  în braţele doamnei învăţătoare, la pupat: „Astăzi mă duc la karate!”.

*

Mătuşica citeşte, nepoţelul se joacă în odaia alăturată.

– Cea, mă, ohaa! Nu vre’ me’r’e! – ceartă el calul nărăvaş.

Mătuşica intervine:

– Dă-i nişte ovăz calului, măi Ionuc, ş-apoi ‘a m’er’e”.

– Ce cal, tu? Nu vezi că-i o botă?” – replică nepoţelul.

*

O şcoală de pe sate, sesiune de corigenţe, înainte de ’89. O copilă de a V- a, însoţită de bunica ei, nu ştie să arate punctele cardinale, nici continentele.

– Noa vedeţi? – îi spune demonstrativ profesorul femeii.

– D-apoi nu ţi-i ruşine, tu, mută? – îşi probozi aceasta nepoata. Cum nu ştii Europa? N-ascultăm noi în tătă sara Europa liberă?

– Bine-bine, o trec de data asta! Mergeţi cu bine!  – se grăbi profesorul, luându-şi de tot gândul de la traista cu uiegi a mătuşii.

*

A V-a, istorie, test inițial:  „În România in mileniul III va fi mai bine, mai curat. Ţara se va moderniza. Poate voi ajunge şi eu batăr să să văd asta!”

( ELE…)

Nişte codane ies din Palatul Cultural, de la o serbare organizată de profii de muzică populară de acolo:

– Adică iele să cânte, iară noi să ducem câte o sută de mn’ii şi ne-o pus de spectatoare! Nu-mi pare rău după bani, că-mi dă mămuca câţi vre’u, da’ mi-i ciudă de ce ne-o luat de proaste!

( ORIGINALUL )

Noul An şcolar. Intru la a V-a, în şcoala din sat, unde lucrez de mult. Mă uit la copii şi-i amintesc chipul unor fraţi, surioare, părinţi de-ai lor. Pe unii îi identific „din prima”, pe alţii mai greu. Par nişte xerografii vii, mai mult sau mai puţin reuşite. Stau acolo –  expuşi, cuminţi, sperând să (le) recunosc originalul… – Eu – copia tot mai palidă, mai ştearsă, a fraţilor, părinţilor, bunicilor mei…

( ARGUMENTUM AD LATRINAM)*

Luminoase, faianţate, călduroase, pline de oglinzi, noile grupuri sanitare din şcoli s-au impus printre elevi ca: studio foto, scenă, club, spaţiu de socializare, agora. Încât, susţineri ca: „Da’ aşa o zis X la baie”! – au devenit argument suprem în orice controversă şcolară. Şi nu-i miroase nimănui a sofism….

( * titlu sugerat de Aranyosi István)

(AM VALOARE) 

La „opţionalul” de istorie şi civilizaţie locală, elevii aduc de acasă diverse obiecte, documente, poze vechi şi le prezintă colegilor. Află astfel că lucrurile vechi sunt de preţ.  Prâslea clasei mi-a făcut portretul, inclusiv ţepii bărbii: în stânga sus mi-a scris numele, iar în dreapta a inscripţionat „ cel mai vechi lucru din clasă”. Cu un aer conspirativ, mi-a dat portretul împăturit, să-l studiez acasă.

( RIDICARE )

Patru copii roşii la faţă. Ies din şcoală în şir indian, încadraţi de nişte asistenţi de la Direcţia Copilului. Sunt fraţi, au între 3 şi 14 ani, părinţi inexistenţi, îi îngrijeşte o bunică bolnavă. Doamnele plâng, toţi elevii au ieşit să vadă cum „îi duc”..

– După două săptămâni, se-ntoarce el hăt! – se- mbărbătează unul dintre colegii fratelui mai mare.

(NĂUCA)

Profa prezintă proiectul de lecţie la control. Metodista îl citeşte amănunţit. Văzând propoziţia „se formează grupe de câte 3-5 persoane”, taie peste „persoane” şi scrie „elevi”:

– La oră nu avem persoane! Avem elevi!

(PESONIFICARE)    A V-a intră în clasă tropăind şi scuturându-se de zăpadă. Unuia îi cade un bulgăre din buzunarul hanoracului:

– Zăpada asta! O scutur şi nu cade. Se ţine de noi!

(MÂNDRIE)

– Ruptură de ligament! – precizează răspicat eleva.

O întrebasem cum de-a făcut entorsă la cules de cartofi

(ÎNVĂŢĂTURA)

Tocmai veniţi cu treburi la oraş, tatăl, bunica (maternă) şi Mihăiţă se preumblă.

– Ce-i aici, tată? – întreabă copilul, în dreptul unui edificiu.

– Nu ştiu – dă din umeri cel întrebat.

– Da’ aici? – insistă copilul, în drepul altei clădiri.

– Nu ştiu – repetă figura taică-său.

– Nu-l mai întreba atâtea, Mihăiţă! – sare să fie de folos mama-soacră.

– Lasă-l să-ntrebe… –  o contrează ginerică –, …că aşe’ învaţă.

(SHARE )

O ciocolată străineză  aşteaptă în colţul colţului catedrei fix.   Dirigintele cercetează din privire clasa. Vinovata  îngaimă din bancă: “A venit mama din Italia”.

(EMOŢII)

Iarnă, a VII-a se-ntorc de la şcoală.  “Du-te-n p…ă! – i-am zis” se autocitează un băiet strigând. Colegele râd inexplicabil. Vin toate Sărbătorile.

(DISTANŢE) La amiază, după ore, nişte ţigănuşi în uniformă aşteaptă maşina şcolii, să-i ducă la casele lor.  Le spun să vină zi de zi la şcoală, că-i foarte important pentru ei. Mă-ntreabă insistent, unul dupa altul, ca într-o stranie cântare, când vine maşina. Le cercetez ochii –  da, într-adevar, sunt de departe – şi mai de departe.

(„CIVICĂ”)

– Avem dreptul de a vizita muzee. Doar că, numai în unele este permisă fotografierea –  arată profesoara.

– Şi care-i problema? Fotografiem în minte – găseşte soluţia o elevă.

(BAC 2013. DUPĂ SCRIS )

„Noa vezi că şi camera te lasă, tu?!… Numa’ cu bun-simţ… Cu bun-sîmţ, tu!” * „Cum a fost în sala la voi?” * „ Cum să fie? O ştiut unu’ , am ştiut toţi.” *  „ …Şase! Ura!!! Fix 6! O luat Bacu’!” – strigă babacul intrând în cârciumă. ”Să-l aibă şi pe ăsta!… Mai departe? Nu-i trebuie altceva. O cheltuit destul. Deja-i în drum, înapoi, spre Paris. M-o sunat, totuşi, din avion, să mă uit după o facultate tot aşa.”

(15 SEPTEMBRIE)

Profesorul şi-a vopsit părul. A lăsat, totuşi, un pic de sur, de gris, să-l recunoască elevii.

(TEST)

Copiii sunt întrebaţi cu ce se măsoară lungimea şi lăţimea. Ţâgânuşul revenit de câteva luni din Franţa scrie: “cu  rulota”.

(ORA DE IARNĂ)

– Bu-nă.ziua! – mă salută regulamentar elevul, prin bezna de după ore.

(ORAŞ )

Elevii din clasa a V-a învaţă „La portiţa mândrii mele”, horea lui Grigore Leşe. „Tare!” – aprobă băieţii partea cu “Lighida li Domba…”.

(SPUSA)

Pauză. Fratele mai mare vine în clasa surioarei:

– Dă-mi mingea!

– Da’ ştii ce-o zis tata, să nu te joci cu mingea la şcoală!

– Dă-mi-o!

– Ţi-o dau! – îi întinde ea mingea. Da’  ştii că eşti deja spus!…

*

Eleva promite în legătură cu notele foarte mici: „le scot!”.

*

– Fetiţo, de când eşti tu aşa subţire?! De ce nu mănânci?

– Mănâânc, domn’ professor! Dar mă menţin.

*

Mai, şcoală de fitze. Nu se ştie riguros câţi băieţi şi câte fetiţe vor fi în “clasa zero”, la toamnă. “Şase locuri din 36 sunt ocupate şi se fac presiuni să fie primiţi copii peste 36” – se plânge, încântată, învăţătoarea profesoară.

(PERFECŢIUNE)

La prima şedinţă cu părinţii de la clasa pregăitoare, aceştia sunt rugaţi să-şi caracterizeze pe scurt copilul – trăsături pozitive şi minusuri. „ Mică, rea şi nu are nici un defect!” – îşi rosteşte un tătic odeleta.

(CONSTANTĂ)

Fetitele cu ochii şi fundiţele lor mari, cu scrisul lor limpede, fără greşeală,  cu degetele ridicate sus-sus spre Doamna lor împing Şcoala înainte.

(CLASA PREGĂTITOARE)

Profesoara de religie le vorbeşte copiilor de îngerul de pază, care ne apără.

– Cu ce ne apără? Cu arcul? Cu arbaleta? Cu sabia? – întreabă un copil doldora de Festivalul Medieval & Hero Factory.

Același, tot după o oră de religie:

– Mami, da’ si apa minerală Borsec, ce o luăm noi de la Kaufland, este sfințită?

*

Interviu la  radio, cu o fetiță la patinoar:

– Și ce ai de gând să mai faci în zilele până reîncepe școala? – Ca până acum, să-mi golesc creierul. Să fie unde pune.

*

(Nikita) Oră de meditație particulară la română. Eleva, venind într-un suflet: – Domn’ profesor, știați că Nichita Stănescu este băiat?! Ne-a spus la școală!

*

Doi copii de pe sate se întorc de la antrenament, din oraș, cu autobuzul: – Mă, – Mă, nu ți-ai făcut exercițiile la …? Cele patru… – Nuu! Nici nu le-am înnotat….

Apoi, tot băiatul cu tema nefăcută:

– I-am bătut de două ori consecutiv. Se schimbă subiectul. Același copil, cel cu tema nefăcută, povestește însuflețit: – …I-am bătut de două ori consecutiv!

*

La ciclul primar. Profesoara:

– ”Taci!, ”gura!”… – alte cuvinte nu sunt, oare?. Vorbiți frumos cu\colegii. Nu vă costă nimic.         . Peste câteva zile, istețul clasei se adresează unei colege mai gureșe: – Tu, ciocu’ mic!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

INTERETNICE

                  (Sighet, Sziget, Sihot)

LA PIAŢĂ

– Oo, săru-mâna! Nu v-am văzut de mult. Ce mai faceţi?

– Hát, fost ocupat, el vágtunk a diszno… – răspunde bătrâna.

– Şi? Nagy diszno vagy? – întreabă curioasă tânăra nevastă.

AJUNUL

Întoarsă acasa de la grădiniţă, fetiţa anunţă plină de bucurie: „Mami, mami, mîine preede Jézuska!”

COLEGI

Undeva, pe drum mergând, un el şi o ea, cam la 50 de ani. El:

– …És? Mit csinál a barátod?

Ea:

– Noa! Szé descurcă!

PADLIZSÁN

Câmpulungeni la Sighet: „Kel vegyek Janinak vinetát!”

MAGAZEN

Vânzătoarea îmi împachetează marfa:

– Atăt?

– Atăt – îi răspund. ( N-am ce lucra!… )

VARA LUI MIHÁLYI

Cafenea, sâmbătă, înainte de-amiază. Verdele se sforţează în soarele noiembrin.

– Bune-ziua! …Ha-ha, lányok! V-am salutat pe româneşte! Nu mai ştiu de capul meu! – zice o tânără  pensionară, intrând.

– Akár hogy –, nici un bai! – o liniştesc fostele colege de şcoală, făcându-i loc la masă.

BĂTRÂNUL

Nu bine urc în autobuzul de Câmpulung şi mă pufneşte râsul. Bărbatul care urcase înaintea mea tocmai declina, arătându-mă cu capul, peste umăr, invitaţia de-a lua loc pe unul din scaunele din spate ( „Gyere álj le!”):

– Kössz’!… vannak öregebbek.

UN SIGHETEAN

– Tiszteletel urak! – salută un domn înalt, cărunt, intrând în frizerie.

– Jó napot, Dezsö bácsi, luaţi loc! – îi răspund frizerii.

CONVERSAŢIE

– Csupa tiszta! – exclamă alcoolistul, contemplând paharul umplut-ochi cu vodcă 33 de chelneriţă..

– … Dacă şi viaţa ăsta ar fi aşa… – îl acompaniază femeia.

ÎNCÂNTARE

– Vigyáz, ne szái le! – îi zice bunica nepoţelului, care o zbughise spre mijlocul autobuzului ( de Hossúmező, desigur).

– Neem!… – o linişteşte acesta, cuibărindu-se în scaunul rabatabil de lângă uşă şi adaugă cu maximă bucurie: „ˈ’S-a eliberat locul meu secret”!

Rămaşi pe locurile lor, bunicii nu mai pot de încântaţi.

CRIZA  În preajma Sf. Paşte catolic, pe autobuzul de Câmpulung, două gospodine se

conversează.

– … Egy kis saláta…, egy kis húsvéti sonka levében főzve…, tojás…,torma…,  töltött bárány…, töltött káposzta…, mákos és diós és almás és turós kalács…, kifli… és… cam atât!

– Hát, e criză…. A cholesterol… Mai încet cu mâncatul!

ACCEPT

Admir Duminică de Duminică doamnele şi domnii oraşului, cu vestimentaţia lor istoric diversă, ţinuta ireproşabilă. Azi-dimineaţă, mergând spre centru, m-a depăşit o astfel de pereche. Înclin capul. Doamna se întoarce uşor, se-nclină la rândul ei şi-mi răspunde: “…kivánok !“.  În sfârşit, după atâta amar de vreme, calc şi eu a sighetean!…

A LEVES

Vară, amiază toridă, o casă pe o stradă izolată. Pe fereastra deschisă se revarsă un val de căldură – duduie teracota.

– Marikaa! Gyeere! Forro a leves! – se aude glasul unei bătrâne, de după perdelele grele.

INEXPLICAŢIE (2)

– Nu ştiu ce s-o-ntâmplat cu Sărbătorile. Nu mai sunt ca înainte.

– Amu-i sărbătoare în fiecare zi.

– Nu mai colindăm… Nici loacsolni nu ne mai ducem…

– Locsolni, nu „loacsolni”…

 

INTERETNICE

Foste textiliste la pensie, despre anii de muncă în loan:

– Egy lei spor de noapt’e! Igy soktunk dolgozni…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ÎN DULCELE GRAI

 

* Un Rusal fericit! * Du-t’e-n trebd’iţi! * Nu t’e-ntre’! * Ce te judeci atâta…? * Nu mă zăhăi! * Dă-mi bună pa’! * „Vai, tu, ce şică eşti!” *  Du-te-n bd’iata ta! * Da’ eu cum să mă suu în cireşi?! * E precoci de mici, dragă! *  Ce urdiniţi atâta, măi prunci? * Haidaţi pă la noi în Sărbători!   * Ciao’s toc! * Are reflux sexual. * Vai tu, ce șică ești!  * Nu mă face de groază şi de comedie-n lume! * „Nu mai be’ atâta, că-i muri!” „ Ş-apoi!” * Atâta ‘a ninge, până ‘or umbla şoarecii în gerunţi, pe sub cer! * ”O trecut autobuzu’?” ”Amu ietucă!” / ”De când îi  lumea!”  * „De ce nu faci, tu, numa’ o notă? ’A ce faci şapte noţi?”( Terasă, vara, chelnerime.) * ”Ţine-l tu de gât, că io îl prind de cur!” (Stră- lucitoare amiază, două neveste prind sacul cu vinete tocmai cumpărat şi-o iau la goană, să prindă autobuzul.) *  „Ioai, ce bine mi-o pânit!” ( Băbucă la cafenea, după ultima picătură din ceaşcă.)  * „ Haidaţi, neveste, că se duce autobuzu’!” „ Ş-apoi! Că n-om duce lumea-n  ce’e lume! Ne mai uităm prin bolduri, c-atâta-i a nost’.“ * ” Alo, Mări’!…  La Devis sîntem, tu!…   Hehehe! … Haidaţi şî voi!”  ”  „ …Auzi, tu! Or vinit la Parastas şi ei… Tăţi i-o-ncongiurat… ”( Enoriaşe, după slujba din Duminica iertării.) *  „…E’i:…!?” ( Raionul de lactate din piaţă, o băbucă fuge dintre caşuri la intrare, îşi scoate mobilul  din sumne şi-l pune la ureche.) * Doi comeseni la o nuntă. Unul închină. Celălalt: „Nu mai beau de câţiva ani.” „Da’ cum?  Te-ai ciumurluit?…” * ”Oare mai așteptăm mult?” ” Două minute, trei maxime!”  Serbarea de Crăciun. Mămică din public: „Alex, tomn’e’ smirna pe tine!” * Bătrân înainte de pensionare vine la serviciu. Îngrijitoarea: ”Bună ziua! Noa, ziniți un pic…?” * Aceeași îngrijitoare către mecanicul: ”De dimineață atâta urdine’ˈcu bota cee,  gândești că-i fuleru-n Viflaim!” * Duminică, Martie. Țărani cu sacoșele pline de răsaduri ies de la supermarket: ” Banii se strică, da’ așeˈ, le pui și încălete îți r.ămân…” *  Sighet, pe un afișier stă scris de mână: ” Vând cățelup /…/” * ”…Chitilin, chitilin? Da’ unde te-ndemni a me’re?  * Locomoţie cerebrală,  pancreatism, Şaieu, clanson, branconieri, clansonează, dencapotabilă, glandiole, gânscă, famfară,  să scriuă, să fiuă, sa puă, poniclenică, analizuri, barolă, pagine, pelerini, prăjiture, cameri, trepţi, ardel, jucăree, jucărei, hoanghi’nă, halipoandră, boltăitură, hâltăşag, Iucăs, Hejăr, glajă, fârtâmbrâcs, portugale, ştampel, deţ, plev, bluhă, kevert, verdiuc, albăstruc, tri’ş’tri, cleoambe  ( ghioambe?), turi, ni-i-as!…

CUPRINS

Cotidiene… Pag. 2

Poveşti… Pag. 36

Edu.ro… Pag.  42

Interetnice…  Pag. 51

În dulcele grai… Pag. 54

Standard

PAUZA DE LECTURĂ

Pauza de lectură, Marin SLUJERU

Ed. ECHIM, 1999, volum revăzut

PRIMĂVARĂ

de parcă sunt eu livada aceea

cu pomi fumurii şi cer fumuriu

şi iarbă mult posomorâtă

era primăvară

un singur cais înflorea

rezematu-mi-am fruntea de el

*

de ce mai aduci atâta lumină în vară

oricum ştiu bucuria acestei lumi

lasă totul într-o adumbrire de nori

să-mi ajungă şi mie acest suflet al meu

*

*                      *

odată cu amurgul va adia deşertul

un cântec de nisipuri mişcătoare-n lumânări

dar vom pleca

unde iarba răsare din stâncă

să-i fim sufletul

unde zace un râu ca un craniu albastru

să-i fim unda

ÎMPREUNĂ

prins în gheţuri subţiri

râul curge cu norii

o, sângele – coroană

din crizanteme reci

zac pe străzi raze

de soare şi brumă

Noiembrie, prietenul meu,

păduri îngheţate

Noiembrie, prietenul meu

*

*                      *

ninge din obişnuinţă

de parcă ne-ar lovi cu ţărână

vreau să fiu singur acum

fără nici un gând

numai cu frigul

ninge din obişnuinţă

pământul aleargă din când în când

*

*                      *

tremură pe ziduri o lumină verde

în boarea din cireşi nu crezi

e-Aprilie, paşnică nemărginire

şi-i râul amar, brazii se-nalţă în albă durere

*

*                      *

străzile pustii cădeau în soare

fugeam de-o fericire mult prea aşteptată

printre florile toamnei, roşii şi galbene

nu te ştiam, frig al serii,

de pretutindeni spre noi călător

*

*                      *

să întrebi în această ninsoare

„cât aveţi ceasul?”

absurd

să ai un dor mărunt

o imensă părere de rău

fulgi reci întârziaţi

să ţi se prindă în păr

 

 

 

 

 

*

*                      *

 

mâinile nu mi le strânge în somn

cine să plece, e-Aprilie, salcia

flacără verde-n fereastră, la uşi

să nu crezi – tac viori

NOI MAI RĂMÂNEM

 

mai calme seri, frăţioare,

Augúst nesfârşit

frigurile toamnei se adună

în ochii noştri, în turnuri

mai calme seri

se ridică din râuri

cineva a plecat

nimeni nu ştie

noi mai rămânem

ceruri înalte vor veni

ziduri prelungi

umbre mai mari

*

*                      *

un cerc de aur cerul toamnei

un om în umbra ierburilor

spulberă bruma

se fură noaptea crizanteme

pentru un prieten mai tânăr

şi, iată, în zori

un cerc de aur cerul toamnei

un om în umbra ierburilor

spulberă bruma

*

*                      *

în zori

stelele mai în hău ca niciodată

tu plângi în locul meu

fără nici o noimă

iarna îmi potriveşte un zâmbet strâmb

ATÂT DE MULT

visări disperate

măsuri inchizitoriale

se lasă primăvara

sunt singur şi scorţos

lumină sfâşiată de brânduşi

târfă a idealităţii

între reverii şi moarte mereu

vin acasă plin de întuneric

prin spate roată

şi nu îmi trebuie nimic

sunt atât de puţin

nu-sunt atât de mult

*

*                      *

mult dor, mai multă pace în munţii de purpură

tremurătoare lumină în spate mereu dinspre lacuri

fiinţă de aur deasupra mea –

această lumină nu o adun înfrigurat

această lumină mă adună

           

 

            *

*                      *

 

cer alb

ninsoare umedă

lună albă

în deal

o casă erodată de ninsori

a suspinat

POZĂ

păduri înebunite de frig

arborii ardeau în ploaie

noi – felinare de dor

cu privirea în acest prezent

/ în spatele nostru ceaţa /

de singurătate

! şi acum arunci între noi

poza acelui April

*

*                      *

la porţile verii ajuns am găsit

întuneric deodată în mine

spaţiu alb de candoare închis

– doar din neant bucuria irumpe mereu

soare de neînţeles prăvălind peste fiinţă

*

*                      *

suflet strigat pe toate cărările

lumină năruindu-se la nesfârşit

şi totul alături în cealaltă lume

sub arbori bătând în albastru:

a râde a iubi a fi nemuritor

 

 

 

 

 

 

*

*                      *

privirea pe crenelurile verii

o singurătate până la umeri

mă-ntorc:

e un soare uitat în lumea mea

pot să fiu în continuare

trecutul are nevoie de aştri

*

*                      *

învăpăiatele flori în albastrul toamnei

mâinile reci râul clar

conturul nostru pur

pândit de ridicolul unicităţii

mai bine să nu te mai şti

în lumina prin care aleargă frigul

să duci acasă o brumă de soare

în hainele reci

*

*                      *

vaiet de vedere

într-o parte a lumii, viorie

oglindire de soare fugar în ferestre un om

şi petrecere a unei umbre de aur

*

*                      *

trebuia visãtor sã mã-ndur

aurul tinereţii trebuia să se stingă

sã pot singur pãşi împreunã cu Râul

într-o împrejmuire albastrã de dealuri

( îngândurare pânditã oricând

de muntele alb închizând orizontul,

de răbufnirile primăverii din ceruri

căutându-ne faţa )

*

*                      *

floarea de câmp

pasărea înălţându-se

uriaş soarele piere în râu

apoi am rãmas om

în lumina albastră de pe dealuri

*

*                      *

cu genele dese, strălucitoare

cu mâinile tremurătoare

cu vântul de toamnã prin care treci în ochi

sfãtuindu-le sã le uiţi, sã nu le gândeşti

– fetele, fetele gânditoare

*

*                      *

fii cu mine e dovedit

nimic nu se alege din acest poet

notând tinereţea crizantemei

notează:

e-atâta spaţiu printre copacii goi

noteazã şi fugi

altfel nu se mai stinge

nu mai urmează nimic

SÃRBÃTORI

s-a întâmplat întrupare de fluture alb în sãli de aur

îngenunchere şi dor sub sceptrul purităţii neiertătoare

şi nu nimici îndepărtarea noastră stârnindu-mi surâsul

/ pustiu de străbătut până la realitatea lacrimei /

singur sub sărbători pe pământ

să mă pot aduna în cuvânt

 

 

ASFINŢIRI. TREI

 

mereu grãbit prin vara provinciei

salutând vorbe surâsuri

pe malul râului cobor

spre soarele înserării.

spre apus alergãm spre apus

pădurea de aur învie

strãjuiesc umeri dragi şi înguşti

în margini de câmpie.

ochii tãi de soldat privind cerul toamnei,

silueta mea oblică îmi spun clar:

nimic nu va începe

totul va continua.

*

*                      *

semne nu-s

decât străfulgerări de puritate, rare

ne scade timpul, ci rămân

mereu penultime tipare

semne nu-s

vor adăsta ninsorile în cer

*

*                      *

te-am revãzut

în parcul unui februar

fără zăpadă

tu strãbãtând

prin frunzele

unor ani străini

chipul tãu

parcă singur venea

hãituit, rugãtor

şi un soare albastru deasupra

*

*                      *

stăm

lângã singura mişcare

deschizi fereastra şi

eşti faţă în faţă cu ea:

ninsoarea-i devenirea din iubire

noi – partea de încremenire

stăm

lângă singura mişcare

*

*                      *

râu care stã adunând soarele toamnei

albastrul lovit de păsări

râu care pleacã

om care mângâie clãdirile însorite

/ braţele tale în albastrul serii /

om care pleacă

*

*                      *

tot mai clar:

bucuria mi-a fost împărtăşirea tristeţii

tot mai vinovat:

înăbuş cuvintele sub candoare

am visat omul:

cutremurat de inima din poem

*

*                      *

s-a-nţeles dragii mei salvatori:

privirea senină

o floare mereu la rever

singurătatea ucisă

credinţa că noi toţi – Familia –

vom opri stingerea acelei minuni

şi nici o fugă în sine

nici un dialog cu neantul prin pori

*

*                      *

…şi tu nu vezi cum scrâşneşte albastrul

în după-amiaza de iarnă nu vezi

s-au desprins toate treptele şi de-acum

ne micşorãm nãucitor în singurãtate

eu n-am cui sã-i spun

nu văd nici o cale spre om

eu nu survin în visul tãu

FESTIVITATE

 

stai în aceastã salã cu poeme

unde viaţa ta nu îngrijoreazã pe nimeni

atât trebuie să exişti cât respiraţia

trezind sunete în pădurile iernii

şi lasã acest surâs artist

*

*                      *

cum ar intra pădurea în iarnă cu cerbii în casă

icoane străvechi porţelanuri pendule de aur iscând

nu mai rãmân nu mai încep sã aştept acasã strigã

la un fost intermitent poet de provincie

de unde atâta răbdare de unde atâta putere

pentru tot mai multă uitare pentru tot mai puţin vis

AJUNS

agresiunea unor ochi încã mocnind

porţelanul estetizând promiscuitatea

/ cum ai ţine Binele în mânã /

şi ultime fire de emoţie trec

prin aceastã clepsidrã

/ nu se mai zbuciumã /

le simt

APOI

lucruri fãrã noi

grădină singură

florile purtându-şi vârsta mai departe

omule,

ai lăsat lucrurile fără Dumnezeu

apoi fără tine

omule, cât te-ai grãbit

*

*                      *

memoria sufocatã de alb incasabilã

de-acum e totul scris în noi

ce scrum de poeme în cameră

ce legănare de crini

abia mai încap în copilãrie

ce aripi m-aşeazã în umba imenselor

însoritelor zile

*

*                      *

eu mã rugam de flori, o, da,

gesturile noastre erau exemplare

construiam cu fiecare respiraţie amintirea

în prezentul acela erau:

boarea nepremeditată din părul tău şi

felul în care cuvintele nu veneau

*

*                      *

cine-şi îngaimã viaţa

nu are cum rosti cuvinte

vara-l plumbuieşte

un frig înecăcios îi înhaţă clipa

i se sting amintirile

i se frânge aripa

de nescris aceste lucruri

care se întâmplă în locul lui

AUR TÂNÃR, NEBUN

soarele-n brazi

floarea roşie în umbra zidului

aur tânăr nebun prin frunzişuri

şi cerul deschis peste tot

o strãfulgerare de gând

o fiinţă uitată de Dumnezeu

şi lucrurile cad în sine

se pierd se întunecã

vara e îmbrãţişarea unui declin

*

*                      *

iatã-l:

înlăturat din gândul oricui

trupul cum zace de neodihnit

peste cuvinte sub apãsarea verii

un haos cerul albastru

mintea un codru încremenit

abia se respiră în aerul rar al memoriei

ştiu, mai este puţin,

vor porni clepsidrele toamnei

SCAMA DE CER

înfricoşându-ne

încenuşându-ne

ne vom roti

tot mai moral

în cercul tot mai închis

tot mai plan

lăsând tot mai singură

scama de cer din minte

*

*                      *

un spaţiu compact de absenţã

în care fiinţe şi lucruri nu îmi pot fi –

în linişte mã voi ridica

fără să afle vreun zeu

lãsând doar conturul meu

în neant în tinereţe

INDISCIPOLII

lui J. B.

ca o lumină de flori pe la tâmple

de la tine învãţam în risipã de sine

cum gândirea ne poate înlocui

şi acum nu înţelegi plecãrile noastre pripite

luxul singurătăţii abandonat amintirii

cum nimeni nu-i trist, sã-i torni tandreţe-n pahare

şi râzând te cobori aducându-ne sfinte vedenii

– doar vom re’nchipui, vulnerabili, aura ta

*

*                      *

el mi-a adus o lumină

tremurătoare a plecat

noaptea s-a pripit

ş i  t u  n u  v e z i

n u  î m i  t r e b u i e

c h i p u l   t ă u   c l a r

! sufletul nostru încremenit

*

*                      *

lasă-mă să fiu supărat pe tine

să-mi pară că lipsesc şi eu cuiva

oricum infernul ce mi-l asum e senin iluzoriu

findu-mi tu stea necontemporană

paznic abstras al graniţei cu iubirea

FELIX .

sălbatic am închis uşile

am ucis sărbătoarea

în dimineaţă tu, neaua mea, în balcoane

îngrijorarea cuiva de departe

(dec. ’85)

LA POALELE SOLOVANULUI

(concert)

cei dragi într-o carte

caută omul singur-pierdut

gata să cadă în bucurie

ce noroc:

nările lui au adulmecat noaptea la timp

ce noroc:

în oraşul bântuit de toamnă

uitarea se-nalţă atotstăpânitoare

ce noroc:

să trăieşti într-o lacrimă tot mai opacă

scuipându-ţi sufletul până devii bărbat

ce noroc:

pianista şi florile se nepotriveau atât de curat

SINGUR CU ZEUL

 

e-o lipsă de oglinzi un cer mic

o furtună de aur în noi

neînsemnaţi,

ne binecuvântează ninsoarea

“ce iarnă, ninge “

şoptesc de unul singur

cu zeul năzuros

îi văd sfinţenia nătângă

stau în căldura lui

*

*                      *

te-am visat în casa copilăriei mele

trandafir în după-amiaza întunecată

în linişte te iubeam

şi erai tot mai aproape de lucruri

până la uşă ţinuturile nimănui

şi în casă lumina scădea

NISIPUL

 

neliniştită neliniştitoare

te ascunzi în privire

mă ascunzi în vis

cu adevărat îmi erai

când te rosteam sub cer

când nu-mi venea în minte chipul tău

eşti acum o oglindă a ta

sunt nisipul din ea

*

*                      *

ninge cu înserare şi mă adun

pentru care iubire ce drum

ninge cu înserare tocmai s-a stins

lumina păzită-n cuvânt dinadins

ninge cu înserare şi-i de ajuns

întuneric de-acum pentru steaua de sus

EMILY  D.

„iertaţi-mă dacă mă tem

nu văd niciodată Străini

şi nu mă pricep să vorbesc”

stau acasă prefir Clipele

până la Zeul fiecăreia

Îl scriu cu majusculă

( nu ai ştiut,

numai de Tine mai atârnam,

ca un Fulg )

ARHIVE

e plin cartierul de astfel de istorii

fie şi ăsta un capitol încheiat

o arhivă ce-şi va deschide peceţile

după ce vom muri acum să vedem

ce mai spun documentele copilăriei

– prevestitoarele, prevestitoarele

PROPRIETAR

m-am lăsat de ţigări de cafea

de sărbători de cei ce mă iubesc

sunt singur proprietarul singurătăţii mele

răsboiesc pentru ea cu visarea

aşadar nu-mi reproşa “tu ştii ce vrei de la viaţă”

rămâi în iarna luminoasă şi taci

voi nimici fiecare cuvânt

SUB ÎNFLORITOR NU

azi am atins casa copilărieie mele

da, eu am poezia şi mai mult / nu? /

vă am pe voi. sărbătoriţi-mă, prieteni,

mă-nconjuraţi ca o lumină de flori pe la tâmple,

sărbătoriţi-mă cât sunt încă tânăr

să îmi aşez viaţa în pagină Sub Înfloritor Nu

*

*                      *

ascultă-mă, toamnă, în tine aud

cuvintele mele rostite de cineva

şi nu e gândul care m-a tăcut

şi nu e vântul prin lucrurile tale

aşteaptă-mă, toamnă, mă voi rosti

blestemată fie credinţa ta, singurătate

ACESTE LUCRURI DE CARE FUGIM

iubite cetitorule,

vei afla de la mine

cum oamenii nu îşi vor răul

doar nu îşi mai pot aminti /

doar nu pot uita

doar citesc un alt om /

doar imploră iertare

doar se ascund în norocul lor /

doar ies în lumini să le piară lumina

şi nu ai cum schimba aceste lucruri

de care fugim împreună

şi-mi ceri să nu te mai chem

PREZENŢĂ

iată o nouă şi o nouă zi

respir împreună cu cel ce m-a uitat

aceasta e chiar absenţa mea

nu e construcţia ei, ci

iată o nouă şi o nouă zi

eşti prezent şi ai treabă

înşiri aici silabele renunţării

stingi una câte una luminile în poem

respiri împreună cu cel ce te-a uitat

VECHIUL POEM

steaguri de aur se zbat prin grădini

nu te-aştepta nimeni şi ai venit

iar felul în care eşti deodată oprit

şi ceri doar iertare nu-i noul poem

fără semn că eşti mai departe nescris

CONSPIRAŢIA

toamna s-a aprins

o floare galbenă

se zbate-n mâna ta

totu-i pe furiş

scrii cum nu eşti

pentru când nu vei fi

*

*                      *

lui Gh. M. B.

…iar noi înviem mereu

încăpăţânaţi egoişti victorioşi

iată trăim

firesc ne mişcãm prin atâta absenţã

nu vorbim despre noi

ne adâncim în acele lumini

despre care se poate doar muri

PUNŢILE

pentru T. şi J.

Doamne, eu ştiu de unde febra acestor discuţii

despre tot ce nu ni se întâmplã

de unde rãtãcirea acestor priviri şi

de ce nu ne ştim culorile ochilor –

aceste râsete ştiu de unde vin şi

aceastã paloare când se aud lucruri

definitive despre ce vom fi fiind –

Doamne, eu ştiu tăcerea din noi,

această agăţare şi înghesuire pe punţile de deasupra

AFARÃ, ZÃPADA

sub stelele care se adunau

şi le-am uitat

şi doamne cum ard

aud paşi cu bucurie mãsuraţi

şi nici nu mai ştiu de unde veneam

din ce privire desprins

ÎNŢELEPŢI

…iar noi acceptãm mereu realitatea

care ne îngenunchează prietenii

de departe ne scoatem pãlãria

mai realişti decât ei

– ne vom fi înţelepţit

vom fi înfrânt vreun om

vom fi uitat vreo înfrângere

vom fi fiind sătui unii de alţii

şi de moarte şi ea de noi

NU SE VEDE IARNA

acum cã ne-am împãrþit în vinovaţi şi vinovaţi

şi nu mai prididim cu cântărirea greşelilor noastre

cã-i plinã lumea de rãi şi de laşi

cã undeva se închide un gând

o cale un drum o razã nimic

haideţi cu voie-bunã de-a valma prin oraş

s ã  u i t ã m  i a r n a  n u  s e  v e d e  n u  s e  v a  ş t i

i a r n a  n u  s e  m a i  v e d e  d e  n o i

A TRÃI, A UITA

aproape încep sã mã ştiu cu odãile voastre

aproape le vizitez aproape am un traseu

aproape am uitat că schimb ascunzişuri

aproape nu mă mai gândesc de ce

aproape vreau sã rãmân

aproape am uitat cã oricum trebuia

DOVADA

tot mai dinãuntru privind

privirea noastră devine o singurătate la pândă

iubirea noastrã devine o pândã

sufocãm oglinzile în care se îngãduie a greşi

dovadã: obrãznicia vreunui voal râzând cu zeii

BUNÃTATE

celor în vis stãruind

nu le atingeţi dreptatea

o poate oricine uşor nărui

şi s-ar pierde acea bunãtate a lor,

nevoia de-a nu îi şti de nimeni

35

 

la amiaza vieţii a fost Duminicã

am petrecut prin lumina străzilor de departe

cu trupul meu iatã neintermitent

scãparãm de arşiţa muşcând din cireşi

de gălăgia trandafirilor din faţa casei în soare

am schimbat trotuarul

(bujorii abia se ţineau )

astfel înnegurat ocolind totul

ne trezirăm pe cale într-o mare de oameni în alb

şi nu-l mai aşteptai –

am fost cam caraghioşi noi aşa:

eu alergând în faţa trupului meu,

el discutând cu voi îngrijorat,

să nu mă piardă din ochi

şi eu fără milă

A TE ŢINE DE ÎNGERI

ce cauţi tu omule în lumina strãzilor de departe

în loc de case ce ziduri

ce împietrire bezmeticã te târãşte

tăcerea cui o adulmeci

la revenire ce înger speri sã fi trecut

şi unde-o fi îngerul să nu se ţină

Duminica scai de bãrbaţii

cari se ţinurã de îngeri

te sorb mai ales strãzile dinspre Râu

– acolo , la amiaza oglinzilor,

trecerea-i numai prezenţã

PAUZA DE LECTURÃ

lui I. A.-M.

iulie soare nimicitor

ne întâlnim tot mai rar

să vorbim despre oameni tot mai mulţi

sau cine mai ştie de ce

tot mai puţin despre noi

atât de singuri aburiţi încurcaţi

ochelarii acelui om

înalt căutându-mă prin oraş

paloare de file nescrise aruncând

peste vânzătorii de seminţe aliniaţi în amiază

peste racle şi cărţi

peste Duminica fãrã vise, încât:

cineva îmi frunzãreşte sufletul

(poate iar nimeni )

şi el pleacă şi eu rămân

şi un maculator închis zburătăcind sentimentele

şi un clopot abia atins

RUGÃ

aiuritoare vedenia verii

în acest anotimp al descreşterii, prãbuşirilor:

flori înălţându-se-n frig şi mai sus

(reci în pământ rădăcinile )

cel mult le rupem le punem luminã

zilelor îndurate lângă firul de iarbă ‘ngheţat

pânã ele se-nalţã noi coborâm

înjghebãm adãposturi de iarnã în orizontul minciunii

cine de stele ninsori sărbători ne va feri

nu ştim

scrie cã numai la capãtul vremilor ne vom înãlţa

(reci în pământ rădăcinile )

şi mã supun

deşi, fugeraţi de îndoialã cum suntem,

n-ar fi devreme pe-aici nici acum

RÃMAŞI-MASCÃ APLAUDAŢI

lui F. S.

toamnă –

tu cu cine ţii

al cui eşti

ce visezi

ce aştepţi

în culorile tinereţii

de un veac

intrinsec ?

t u  c r e z i  s ã  f i e  n i m e n i ?

toamnã sãlbaticã

frig

am nevoie de prietenul meu numai poet

numai el nu pune întrebãri

numai el vizitează măştile definitive din oraş

aplaudă acest joc

ori, cine ştie,

contrastul cu toamna din fundal:

îşi scuturã podoabele singurãtãţii

ÎNSENINARE

………………………………………………………

te-ndrepţi spre casă atât de încet privind zăpada

grijile tale nu le voi şti

mã-nalţ strãin în implorarea ta

O PLINÃ ZI

o lua spre centru

lunatic prin soarele capital al  provinciei

erau şi alţi plimbăreţi pe marginea prăpastiei

se depărta rapid.

la ţãrmul oraşului

fiecare cedru stingher

îi era proaspăt talaz funerar.

spre casă bezna panselelor.

jocuri tãcute în umbra mãrii înalte

scânteietoare în inima lui.

*

*                      *

vineri globuri de aur

nu am să mor

te zgâlţâie brusc un optimism eretic:

atâta noiembrie

peste un fir de vieaţă

ci iatã, râd –

iartă

ÎNTREBARE

Decembrie încã e toamnã

toamna în care n-am fost

nici poet

noapte de noapte inima a smuls

încă o noapte Nopţii

zi de zi am petrecut în tăcere

Va da Dumnezeu şi va ninge

– ne vom opri

ne vom îndura

            *

*                      *

                                   lui E. V.

Duminică dimineaţă acelaşi vis

deschizi fereastra şi înjuri zăpada

terifiantă virtualitatea acestui prezent

de mult avortat, binecuvântată otravă

ÎN VOIE

frumoasă-i vara Duminica seara

în vântul blând

stai şi priveşti oamenii trecând

nici o sclipire ostilă în ochii lor dacă te văd,

dar nu –

te tulbură-n voie de libertatea ta definitivă

puţini au rămas poeţi în oraş

se bucură nevăzuţi în intersecţiile verii

ceilalţi trec împreună

LA POST

odată am îndrăznit

să te zăresc privindu-mă,

dar nu – totu-i orb

tocmai de-aceea ne privim

tocmai de-aceea într-un târziu nu

într-un adânc de vară  înecându-mă

de cât de nevăzut eram

am găsit pe cineva să-i spun

să nu-mi răspundă că-i totul numai orbitor

DIN SUFLET OBSCUR!

în întuneric

cu două-trei amintiri

şi un gând aţintindu-ne

tocmai am încheiat un poem

am pus de un foc de recunoaştere

/ nu acum, nu acum /

în spatele lui îmi ţin respiraţia

sunt de nevăzut

sunt

Standard

TRESĂRIRI

TRESĂRIRI, Marin SLUJERU

( poze, cioburi, debarasări )

Ed. ECHIM, 2002, volum revăzut

*

*                      *

soare pe hârtie –

în ţinutul de noapte al Hiacintului

râde poemul sărac

*

*                      *

serbări pe galere

tot mai adâncă marea

vâslim, navigăm împreună

sudoarea rugăciunii, mireasma de imn

*

*                      *

omul adevărat se atinge cu toamna pe străzi

vede umilirea caselor noastre

în faţa serii

*

*                      *

păsări albe se opresc în cer

Decembrie nu vede oraşul

n-aude clopote

ochii albaştri îi scapără

*

*                      *

seară de primăvară

pare că tocmai am sosit

şi nu-s decât râsete, în poeme

*

*                      *

asemeni unui crin în zori

cu lujerul aplecat de furtună

atent la gălăgia vrăbiilor

liber

*

*                      *

întunericul pripindu-se deasupra oraşului

destul – nici un semn – nici o poveste –

fugim ne dezbărăm vinovaţi

de orice om de orice meditaţie

*

*                      *

am avut şi eu un sat al meu

mi-aduc aminte:

în această dimineaţă troienele

trec dincolo de fereastră

*

*                      *

nici un fluture

posomorâre de primăvară –

nu mai începe odată Vivaldi ăla ?

*

*                      *

ultime case, tocmai au trecut:

crini înalţi neştiuţi în amiază

*

*                      *

aerul rece aurul îmbrumat

reamintindu-mă –

în toamna înceţoşată

trebuie să te pierd, omule

*

*                      *

în seara asta am ales neemoţia

am scuturat cetina de nea

ori pur şi simplu tristeţea s-a ferit de mine

*

*                      *

mereu ocupat cu neiertarea

surâsului întunecându-mă

cu dragă inimă

*

*                      *

un licăr străbătând râul galben

ori, vai, din adânc, surâs spre amonte

*

*                      *

ochii în zid, în pământ:

privirea aceea în minte, pe trup:

cenuşă a milei

*

*                      *

că ies singur de-acum în faţa primejdiei,

dă-mi, Doamne, lumea învechită

ascunsă în sclipătul iernii

*

*                      *

gândurile noastre adumbrind iluminarea

încet pe foaie se poate muri

*

*                      *

o mare tăcută de oameni prin oraş

soare în noapte

scapă cine poate

ai mei mă aşteaptă şi nu

*

*                      *

când noi ne-adunăm

brazii intră-n oraş

porţile se închid

clădirile îşi înalţă umerii

*

*                      *

noapte de iarnă

privirea fugind de pe pagină

ninge. ningea

*

*                      *

că bradul de la bloc

absoarbe toată primăvara din cer,

vrăbiile fac mare gălăgie sub geamul meu,

în pământul lui februarie

*

*                      *

o negură prin grădini

eşti gata să chiui,

ci nu te grăbi, nu te grăbi,

fără sfârşire se înclină vara

*

*                      *

foc galben în faţă în drum:

brad în spatele meu:

după-amiază

după-fereastră

după-sărbători

*

*                      *

seară de primăvară

un bărbat intonează un imn religios

mă sperie o clipă izvoarele

acestui râu de oraş

*

*                      *

Duminică, descifrez dispariţia aşteptarea –

neantul – un palimpsest

*

*                      *

ghemuiţi la cafea

prin colţurile minusculei bucătării

aruncăm priviri pe fereastră

astfel, apoi, vom ieşi

*

*                      *

Duminică folclorisme Tânja

verde de Sighet mătănii cafea

oamenii albi oamenii negri

şi-n parc pietrişul ardea

*

*                      *

Duminică crinii drepţi

am văzut un olog grăbindu-se

nimic nu ucide sărbătoarea

*

*                      *

seară de toamnă

mi-am oferit tresăriri de bucurie

am stat în grădină şi am aşteptat

în fiecare clipă venea cineva

*

*                      *

iarna sub deal

soarele stingherindu-mă

în adevăr lumina e ceva feminin

*

*                      *

tremurul tău fără ecou

învăţ cu greu lumina apropierii

din ochi o cobor în amintire

*

*                      *

să stingă farul

să redea acestui trup

apropierea

*

*                      *

pe ultimul aliniament al livezilor

pâlpâind picotind agăţându-se

de asfinţitul enorm – săraca luminăţia mea

*

*                      *

fluviul lumii în casă color

alb-negru buiac pe programul de la om la om

privim privim privim

*

*                      *

soarele măturând grădina,

vrabia ‘i ţopăie-n faţă

*

*                      *

la ce vă dedulciţi

din amarul de mine,

ţânţărime ?

*

*                      *

între înfofolirea mea în lumină

şi-a domnişoarei în jerseul de la bunica

nici o legătură

*

*                      *

dimineaţă, trezit de ninsoare –

prietenul se răzgândeşte să vină

*

*                      *

ochelarii de-aproape pe masă –

cu nevăzutele vom fi en famille

cu lumea-n şir de reverenţe

*

*                      *

zori reci nebuloşi

o dungă roşie pe dealurile răsăritului

dincolo de fereastră un om contemplat

*

*                      *

se mătură în biserică

afară linişte zăpadă

departe mi-am amintit respiraţia cerşetorului

poemul s-a născut mort

*

*                      *

prea ne apărăm

prea ne-am prăvălit în vis

nu poate opera destinul pe noi

*

*                      *

c-o-fi / c-o-păţi cu Poezia

– de cu seară,

prin crâşmele de la râu,

până la briza de dimineaţă

*

*                      *

e cineva alături mereu –

va rămâne va mărturisi –

nu se poate şi fără acest gând

*

*                      *

doar stau pe pământ

învederat numai mie

nepovestit

*

*                      *

şuier de sabie

noapte fără lună

un daimyo în munţi

*

*                      *

guaşă cu vară – şi eu

/ suspendat, La pod /

în creion

*

*                      *

week-end end

boierii aduc lumina acasă pe parbriz

*

*                      *

nu mai am timp nu mai e timp

e altul la rând alergând la fereastră

fratele, prietenul, sora, rând pe rând

– niciodată împreună, niciodată până la capăt

*

*                      *

poetul se ţine umbră de cuvintele sale

aduce un dar umbrit

*

*                      *

nu, nu se potrivesc, iată,

mâna, creştetul, trupul,

cu foaia luminată

*

*                      *

poem cu poem ţi-ai umplut casa

într-un târziu omul îşi ajunge

*

*                      *

cerul însorit florile îmbrumate

o pasăre coborând în umbra pământului

privindu-mă

Standard

TÂRZIU ÎN IUNIE

TÂRZIU ÎN IUNIE, Ed. ECHIM, 2003

UNCHI

lui Bogdan

pe stradă cu nepotul

tace important

se măsoară cu mine

mă îndrept mă înalţ –

că sunt un om mărunt

e acum de tăcut

IERI

„de azi într-o săptămână, joi”

stabilim în dimineaţa de vineri –

streşini şiroiesc

case locuiesc

de-un verde îngheţat năpădite grădinile

ÎN FIREA LUCRURILOR

grădină sub deal

duc de mâncare la câine

„ce nu mănânci, mă, nu-i bună?”

„ba, mulţumesc, mai târziu”

atât e de albă zăpada

atât de egal totul

*

*                      *

orice miracol e şi o povară

prin urmare sunt liber

cât o despovărare de brad bulgărit

arabescul tău şugubăţ prin albul lui februarie

METAMORFOZE…

linişte iarnă e totul în umbra

unei păsări oprită în zbor

de-o lună de când s-a instaurat

identitatea fiecărui chip cu omul său

ce mari crescură pisoii!

RĂSTIMP DE PRIMĂVARĂ

stau şi eu ca tot omul în ziua de diferenţă

la o masă cu o cafea şi 1 Dunhill în nori

liniştit în sfârşit de pomenile ce

tocmai le-am făcut

numai stau

la 3 mese mai stau 3 clienţi :

unul cu un text încurcat ce l-am scris

ceilalţi 2 unul fără celălalt

– primul cugetă în zadar

ultimii numai stau

stăm împresuraţi de lumina murdară

din ecranul portocaliu de pe bar

sau, prin geamul imens din spatele meu,

de afară,

sau de dincolo, din ochii tăi absentând profesional,

stă cu noi o lumină murdară

astfel apucăm / ne e dat uneori / totdeauna

să stăm locului / înăuntru risipiţi / împreună

– în stradă totul continuă de la început

fiecare se latră cu realitatea lui

aleargă să nu rămână în urmă

să treacă totul mai repede repede

MĂTUŞA

se-ndreaptă spre scaunul din colţul sufrageriei

înconjurând cu pantofii în mână covorul:

ce să merg pă ţol când am pă unde, ni –

n-am număr, care cum s-o-ndurat

acela număr l-am purtat –

v-am adus o plasă de păpădii din sat

mândre măşcate

să faceţi suc până-s în floare

şi răiuţ’  de sub vişinu’  din umbra căsii

Vasalie acolo-şi petrece tare nu’i bine

 

LA NOAPTE

când să ridic ochii din pământ

luă foc Rododendronul

se sădesc noi victorii electorale

se seamănă aceiaşi duşmani

„bine că nu-i război!”

şi-mi vine să dau o raită

întunecat prin cofetării

iată-mă-S

numai nu-mi zâmbi domnişoară

lasă să-i sperii

treacă de la mine

această cană de cafea

apoi iar:

cine sunteţi

cine sunt

la noapte vor încolţi

lucruri demult petrecute

CERCUL VIRTUOS

lui S.F.

„visez prea mult

de dimineaţă mă doare capul”

„ai grijă să nu faci vreun infarct

aşa vine

mai ales dimineaţă între 5 şi 7

cu lămpaşu”

cu mersul soarelui tot mai confuză ziua

tot mai clar nu mă ivesc în ea

doar pe retină decolorate cicori şi

dacă citesc

o poftă imensă de-a scrie

– ce

spre seară m-au dus într-o crâşmă privată

mulţimea mecanic sorbea

(„faci şi tu un duş social te mai precizezi”)

fetele câte două nici că se osteneau

discutau cu obloanele trase

prin colţuri bătrânii şi ei

abia că priveau de atâta ‘năuntru

– icoane

încât, pe retină, tot mai albastre cicorile

câştigul meu uman pe ziua de azi

……………………………………………………………………………………………………………….

noapte şi vise. dimineaţă dureri de cap

 

 

 

 

 

 

 

ZI CU SEPTEMBRIE

luni corso gloată în soare Vile de Aur grămadă

ce vine de sus aia suferi cumperi iei

se-aude până în piaţa de vechituri

ne mai îmbrăcăm

s-au încotoşomănat şi florile prin grădini

scai zarzavat buruieni

numai în purtătoarele de ideologii a dat iama

nudismul şi

acestor fantasme mendreli

minţi luminate le dibuiră resortul explicativ!

(sus la etaj fereastră spre vest 10 copaci o părere de soare multiplică verdele tocmai s-a stins era o pă-

dure luminată în stânga mea eu în pădure acum doar un loc cu oameni întunecat prin care nu trec nu-i

adăpost .bine bun am plecat în ultima clipă mă ameninţă colţul acela de cer fii  atent  la  cele de lângă

ochi de acum la cei 10 copaci din fereastră fii aici fii !)

huo repetatelor prăvăliri / înălţări dinspre anotimpuri

sătul !

ascuns ghemuit în după-amiaza întunecată

urzesc resurecţii lăuntrice

încercai toată vara adevăr despre sufletul meu

abia s-a ivit deja piere

nimic fără ceilalţi

îhî

ceilalţi care?

cei care pe care.

huo fraternităţii confuze de toamnă!

(toamnă plouă ştii în fereastră întuneric des îngrozitor nu distig nici un copac frunzele se vor fi răsu-

cit în ele de frig ecran de întuneric în minte îmi bate inima nebuneşte a lehamite .de fapt erau vreo 10

ferestre luminate la-nceput de rând nu le-am văzut mi le-amintesc aici poate se reflectau în stropii de

ploaie din frunze de datoria mea să desluşesc scânteierile mii speriate de toamnă .acum au rămas nu-

mai două gata să scriu o singură fereastră luminată şi iată pofta-mi se împlini😮 ultimă  ştearsă lumi-

nă să mă lumineze.)

AŞA O LINIŞTE

tata a plătit şase trâmbiţaşi

să cânte după mama

când au trecut Valea a fost

ca şi cum apa plângea după ea

noaptea pe la unu s-a aşternut

aşa o linişte în curte

era noiembrie nu era frig

tata a rămas la o masă plângând

VEZI ADOLESCENTELE

tot mai mult intrăm în propria definiţie

intrăm la cutie

spune-mi ceva de deasupra

de dincolo de noi sub ninsori:

i! i2! sau mai bine:

e-o vreme de făcut copii

în piaţa albă urlă cerşetorii

se-nalţă catedrala cu tot cu

icoana roş’-aurie-n ninsoare

mâna mea poartă atingerea

unui diamant învolburat

dintre noi ăştia sincerii

care scri’m adevărat

cine nu trădează?

– vezi adolescentele

viguros bulgărindu-se singure!

DIMINEAŢĂ

străbăteam munţii

am stat pe culoar toată noaptea

brazii înzăpeziţi apăreau dispăreau

am tot vorbit,  m-a tot ascultat

dimineaţă ne-am despărţit am uitat

ca şi cum noaptea aceea – floare la ureche

LINIŞTE

la fereastră e linişte

pe stradă nu se arată realitatea

la care sari nu poţi să n-o vezi

– cel mult contururi asemănătoare

ce se destramă la prima scrutare

te cuibăreşti în mulţimea sub nori

şi uite o geană de cer

o coşi în inima ta

şi sari tot mai des la fereastră

să vezi cum realitatea nu e

ECCE HOMO…

…şi acest vieţuitor cu nume prenume

îîî meserie de bază

tocmai a sosit de la servici’

mănâncă instrumentat după perdeaua din bucătărie

se uită din când în când pe geam

astfel încât nu se întâmplă niciodată nimic –

în inima lui un trecut amorf

în tulbureala ochilor săi viitorul –

se prinde singur

în laţul fiecărui context rânduit

soldat într-o legiune străină străină

PREZENŢE. TREI

ninsoarea ca o perdea ca o coală

orbire în care pot descifra:

cuminţenia cimitirelor spaima celor ce mor –

cum mă însufleţesc mai nou fără să amuşin începuturi –

cum mă apropii de tine şi nu mai ai unde te depărta

dincolo în ninsoarea de faţă

SETE

atât de jos de absent de agil

mă preling printre oameni

Înălţimile-Lor absentează

şi le sorb faţa întreagă

şi încă o duşcă

şi încă un rând!

GENIUS LOCI…

se spune că revenind pentru câteva zile acasă

sighetenii străini nu ies în oraş

afli doar c-au plecat

– atât de sălbatică-i urbea

există aici nişte inşi

se plimbă pe centru non-stop

păzindu-şi privirea de omul visat

totul strigă la ei nu au ce povesti

din viaţa lor petrecându-se între timp

– cine să-şi amintească după ce a scăpat?

ROZAR

lăsaţi orice speranţă

voi ce căutaţi cu lumânarea frustrări

nu vi se vede urma în ochii nimănui

nu vă priveşte nimic din cuvinte

vi se întâmplă simple întâmplări

nu se mai pune nicăieri de o ardere

de o amintire

– mai bine prefirând câte un gând

despre altceva

ca un rozar într-un târziu

orbi pe tăcute

LIBER

să fii disponibil pentru orice poem

îndelung să-l deretici de tine

s-aduni zi cu zi aproape-nimic

toamna târziu când tragi linia

să nu-ţi forţeze uşa sărbătorile

CAIETUL DE IARNĂ

D u m i n i c ă  u l t i m a  a r ă t ă r i

t o t u l  s t ă  d e  D e c e m b r i e

p r i m e n i r i   d e  o d ă j d i i – n  c u l i s e

– n-am să ating Caietul de iarnă,

dedat la dulceaţa unei noi sfârşeli,

începeţi-L voi

DECEMBRIE. LA CUMPĂRĂTURI

umăr la umăr mişunând prin oraş

zei casnici mă îngăduie printre ei

sunt numai absenţă, Doamne,

îmi vine să intru de tot în cuvânt

poate ajung şi eu în clipa prezentă

…ORI NU VREAU SĂ-I ŞTIU BUCURIA

o stradă iată aştepţi

tu care împărţeai bucuria tristeţea

şi-s frate iar nehotărârii tale

peste uitarea ta şi peste vindecarea mea

se urzesc de la capăt aceleaşi orbiri

deşi e atâta decembrie

INSTITUŢIE

aici se poate trăi foarte bine din tristeţe

din neînceperea vieţii zi de zi

nu se atinge nimeni de dreptatea ta

ţi se aştern la picioare amintiri anotimpuri

devii un fel de sfânt local

prietenii tot mai mulţi se bucură întâlnindu-te

iar tu de bucuria lor

luat pe sus de un dor de risipă

catadicseşti să surâzi să surâzi

PÂNDIT

cât de cât sufletul despovărat

/ să zicem că ninge /

şi iar veniţi confesiuni implorări

– pe cine să mai pierd

cine să se trezească la mine

– mai ales acum să te pierzi de toţi

cine ştie ce bucurii îţi urzesc

şi graţia aceea n-o ai

NICI UN VALS

nu, nu-mi îndepărta scama de pe haină

nu mă ţine locului în uimita lumină

(păsări albe pe gheaţă, soaren fundal:

reverenţă /avânt, reverenţă /avânt )

mi-e viaţa cât trec împreună cu zeul absent

CU ORAŞUL DEASUPRA

în sfârşit nu mai făceau nimic altceva în principal

decât să-şi paseze gânduri întâmplătoare

resfirând frunze de-a lungul centrului municipal

de-o parte şi alta

oraşul se înălţase cu duminicile lui cu

tot mai departe de bătătura însorită vraişte

acolo numai ei –

hotărâţi să rămână la temeliile toamnei

emoţionaţi că au coborât singuri

PE VÂRFURI

am încheiat ziua împreună

ele desenând rochii noi jucând

cărţi râsete tachinerii

bătrânii în faţa televizorului

dincolo

– umblăm acum în vârful picioarelor

/ eu şi înseninarea /

noapte de martie brad alb

SIGURANŢĂ

înserare de primăvară

îţi vine să te îmbrăţişezi

aproape atingi chipul din fereastră

în crâşma de pe strada copilăriei

intră un cârd de copii

feţişoarele lor aproape ating faţa noastră

cineva împinge lucrurile uşor mai departe

şi din aproape în tot mai aproape

DE CÂND CERURI, OGLINZI

a dat bucuria-n nebuni la spital

se-mbrăţişează ca după lungi despărţiri

ne fac semne de încurajare cum trecem

păsări iernatice în borcane cu întristare

prea simplu acum să te plângi să tânjeşti

să te bucuri că viaţa continuă necesar

tinerii se desprind râd la Râu

prea străin lângă tine seară de seară

paznic de rugăciune în amintire

BUCURIA LUI

reuşind chipul tău

/ doi paşi în spate /

Pictorul tare s-a-nveselit

– aşa era

când a suflat peste tine Viaţă

eu cum să mă deprind fără bucuria Lui

ce joc al Luminii să fărâm

CEL MAI MARE

( mă înfăşor iau poziţia dreapta-ghemuit

pe faţa mea după-amiaza duminicoasă )

sub clopote ne-am dus să vedem

tablouri cu flori

sub clopote la cafea

poeticale / teologale

la masa noastră pelerinaj

spre / dinspre toate bisericile

aici cel mai mare

e cel fără nici o scăpare

şi-i cresc nemăsurat aripile în cui

– ce caută ei aici cu noi ?

TENTATIVĂ

Septembrie, fără ceilalţi

mă ştiu tot mai mult

deodată am timp pentru fiecare

apoi cu o salvă de linişte

mă întâmpină Strada

şi iar după cuvinte pitit

SPAIMA

ce ai cu viaţa mea din poeme

tocmai acum când cuvintele

au dibuit irealitatea şi

ce mai scârţa-scârţa pe hârtie

ce trai cu filonul cuminţit –

încă puţin preţ de câteva rânduri

şi n-avea decât să vină Ea în sfârşit

liniştită de ochiul meu liniştit –

şi tocmai acum îţi veni dorul de spaima

mea / spaima de liniştea din poeme

AŞTEPTÂND AMINTIREA

de sub zid păpădia, pom după pom

înflorit vestesc ne explică

la toate colţurile se răstignesc

şi noi civilizaţia ochilor hăituiţi

trecem în sus şi în jos ne izbim

nu pricepem nimic

aşteptăm amintirea acestui April

– fie-vă milă!

FARD

dacă-ţi fug ochii după vreun trup

de april şi se râde pe stradă

te bucură cititorule:

cineva adumbrindu-se a cuminţenie

urmează prin viaţa ta negreşit

 

PERMANENŢĂ

târziu în iunie

flori în culori

de numai acum

nu spun nimic

înteţesc paloarea

tânărului trecător

TREC OAMENI

pietrele s-au scorojit înclinat

copiii aleargă pe ziduri

peste cimitirul închis s-a aşternut anotimpul

pe-afară trec oameni închişi în povestea lor

să treacă anotimpuri

la Râu dă lumina în faţa nimănui

*

*                      *

în după-amiaza târzie de vară

urâţenia împânzind chipul copiilor

cum să contempli Râul, Pădurea încremenite

AUGUST

gata să sar

să nu cadă pisica de somn în asfinţit

după o zi de moţăială pe verandă

când, în adâncul odăilor,

bufnet de om bătrân, neauzit

POVESTE  FĂRĂ NOI

a revenit cineva din sat

de la morminte

tocmai povesteşte

mama îl ascultă

– şi noi importanţii ei orăşeni

nu eram, nu suntem

GRIJI

foşgăie oraşul de compătimiri

poetul local s-a divulgat cu bine

în sfârşit felicitări

nu mai are ce spune

scrie versuri cu bradul de la bloc

nimănui despre nimeni

furiş la răstimpuri

prietenii cercetează

de-i bradul în firea lui

VIS DE NIMIC

dimineaţă şi plec

mă ajunge orbecăirea

trupurilor noastre

prin bucătărie

nu m-ai privit

(umblet cu spatele

ochi în pământ)

n-am căutat la tine

JUDECĂTORI

diaconi, preoţei

se întorc sâmbăta

în sălaşele iernii

(peste săptămână se păzesc

se înfăşoară prin mănăstiri

în lumină de martie)

fetele,

peste fire cuminţi,

se lasă plimbate şi

ei, judecători şi judecători,

dispar în vecernii

*

*                      *

între cerul de vară şi nefăptuire

de lipsa aripilor nu mă prăbuşesc

 

ELE, EI…

nu citesc nu visez

nu te văz depărtare

scriu mai nou despre cei

de sub ochiul meu

cum muriţi cum trăiţi

dragii mei – ele,ei,

plecăciune, iertare

*

*                      *

prietenul păzitor mă petrece la poartă

la despărţire îmi spune că-i deprimat

şi-i de brânduşe-n neştire urmat

EXCELSIOR…

cum trandafirul în veghea

omului zi şi noapte după-fereastră

şi-apoi se înalţă!

RALENTI

îmi povesteşti Revelionul la Viena

cum viaţa acolo dansează –

nu zic nu

ci eu mai bine văd aici

(opintiri / avântări / prăbuşiri)

intervalul în care

omul apare-dispare

în pirueta lui

CUPOLE ÎN MAI

faţada parcului toată castani

o linişte bizantină în oraşul

chitic central-european şi

ar mai fi aici un vers obscur

ce l-am scris

încremenite înfloriri ?

***

Duminică, drum pietruit –

văduva duce pe ghidon

buchet bogat încremenit

SORA

zeiţă urâţie la Râu

– pădurea în faţă

seara de jur-împrejur

pe mal,

fraţii nu ştiu

de ce să se bucure mai întâi

PĂRESIMI

o linişte vinovată prin oraş

ne înfruptăm din smerenie

mândri cuminţi împreună

– nu-i dată oricui

lepra păgânei umilinţi

ÎNAINTEA POEMULUI

în seara apăsătoare nu

fulgeră iată poemul

şi am stat toată vara

cuminte în aşteptare

(balcon: încremenite culorile

florilor-serie

înaintea culorii-poem)

ALCHIMIE

te dai de ceasul morţii

pentru cel prigonindu-te prigonit

iar îl învii

urcă în tine bunătatea

picătură cu picătură

o delici rafinezi

acestui venin

cine pradă-i va fi?

*

*                      *

ochilor exploataţi le vin iată aproape

plopii colinele amintirile

pot să le-ating

se aşează la masă

aşteaptă să mă cercetez

să le spun despre ele departe

FERICIRE…

stai în adâncul zilei de vară

cu nişte copii în poveşti

şi mai încolo pitit ţintirimul

– mic, cât să intri, nu eşti

APOI

la urmă încă o dată să vin

în orbire de mine

să mă mistui în voi

ca o ninsoare de martie

în palmele apoi fierbinţi

PROFIL

şade cu florile

cu părul ei argintiu

în întunericul de după fereastră

acolo sus

forfota noastră-n lumină

ţine loc de orice

NUMĂR EXACT

pe masă aceeaşi configuraţie

câteva lucruri

cu mine în faţa lor

totul a mai fost

e-o repetiţie-n sine

de un număr exact de ori

se vede la intervale tot mai mici

STĂPÂNIRE

seara pe la 11 sting lumina

mă întind şi aştept să adorm

deasupră-mi stă noaptea – fachir –

neatingându-mă

nu se poate să nu cuprindă

nimeni Cuprinderea

 

 

HENTOF!

 

aşteptam până noaptea târziu să-i împuşc

uitaseră jocul

dormeau de mult pe la casele lor

de-aceea eu şi eu şi eu

din toate colţurile poemului

sărmane cititor

SEPTEMBRIE

pe strada înflorată

iese la fereastră

o copilă rujată

de umbra magnoliei verzi

n-o vede nimeni

– s-o crezi!

SCRISA

la mine S-a-mpotmolit

I S-a-ncurcat peniţa

şi scriu şi scriu

frântura-mi de-nceput

şi cum a trecut

la altă poveste

CELELALTE IVIRI

iată icoana noastră

şi azi

a rămas acest ritual

în neştire

cum împietreşte verdele

toamna

ÎN FEBRA EXPLICAŢIEI

uşor aplecat cum pe vasele attice

îşi îndrúmă discipolul

la cimitirul iluminat

mi-am amintit la ieşire

– trupuri dragi se ţineau umbră

de trupu-mi fără cuvinte

PENDUL DE NOIEMBRIE

în curte între ziduri

salcia nu a pierdut o frunză

îşi mută simetria compact

în sensul Lui Noiembrie Auriu

cum trec fără lacrimi, toamna

mă ia de la mine pe sus

UŞA CU GEAM

abia a doua zi de Crăciun a venit

discutam de la capăt

în casă la prietenul meu

când a sclipit în Grădină

– ei, acum şi voi: cine cine cine?

NEGURĂ

în sărbători

în promiscuă singurătate

chipu-mi fardat –

cochetez cu stinsa-mi lumină

(pe întins făcliile voastre –)

ci unde-i păpuşa de pază

la uşă de-alt’dat’?

NEGURĂ (2)

sâmbătă corso gotic în ceaţă

se tot opresc trecătorii

doar noi navigăm prin clipa de faţă

spre casă într-un local o vioară-n cutie –

e după târziu ori înainte de bal

stai clipă cât gândul nu ştie

BURG

…şi negura pe noi

străzile goale zăpada

în fel şi chip pe casele –

lume dinspre biserici

înfometată de auriu /

de alb

în sfârşit mi se aşterne

chipul pe faţă – trofeu

că prea s-au sălbăticit stingheririle noastre

UMBRE PE PEREŢI

casele întoarse de la stradă

oamenii trec grăbit

înăuntru-i măcel:

că-ţi faci istoria / c-o boicotezi

că mori din prima ori din greu

eşti dinainte scris în grinda casei tale

– crestătură după crestătură

îşi resuscită propria natură

cu noi locuind în şir indian

ÎN LUMINĂ

seara copacul se-ntoarce spre sine

tatăl spre fiu fiul spre mamă

vorbăreţul e urs în zmeurişul tăcerii

vizionarul citeşte-n albumul familiei

mă înconjur de toate acestea

te-aştept în lumină poeme

SĂRBĂTORI

stau şi mă uit aşa dintr-o parte

la Singur Poetul Slujeru Marin

 

CULOAR

reiei tot mai scurtă ziua

aceeaşi

nu bine porneşti

şi-o acoperă umbra ta

îţi râde în faţă

sprintena dimineaţă

RÂU ÎNTRERUPT

înoţi / împingi oraşul în spatele tău

ieşi la celălalt râu

la florile neştiute

furi un pâlc te întorci dăruieşti

/ inventezi un motiv o persoană /

cazi de tine apoi – încă o Duminică a trecut

şi râul din spatele casei porneşte din nou

în tot oraşul mesenii se vâră sub aşternut

adorm cu tine

TROIŢĂ

Îi potriveşte lumina pe faţă pe răni

Îi cade fierbinte la picioare –

albă năframa o ţine străină

DUMINICA

‘mi răsar zburătăciţi

din toată urbea

cârd stol zbor bătrân

la ceasul privirii interioare

apoi nu ştiu cum să umblu

cum să stau la cafea

mă port într-o cadră

în orbire de oameni

mi-e strâmt –

cel de sâmbătă stă

cu mine ţintindu-mă

obiectează

FAPTĂ

hăituit ajungeam

la cerul de la marginea oraşului

şi de-acolo gonit

acum nu mă duc toată vara

pâlpâie întregi luminăţii

cum m-ar păzi de aproape

sunt un pumn de intenţii

treacă de la mine alte bucurii

 

NETULBURARE

în staţie stau cinci bătrâne în cerc

au ochii mărunţi şi clari

rânduiesc toate pe pământ

copii prin grădini

rânduiam care de care

câte în lună şi-n stele

cu acelaşi egal interes

aşezaţi în cerc

în aceeaşi netulburare

MĂTUŞA LA ORAŞ

stătea în ultima casă în sus pe Vale

– câteva lucruri în nici un fel

flori lúcii străvezii sub geam –

la urmă s-a mutat la oraş

venea să ne vadă mereu

parcă o aud: „stai unde stai,

că alt loc n-ai, domnuc”

aveai la faţa cui să râzi

doarme acum la marginea cimitirului-burg

de dincolo de gard s-a făcut

o grădinuţă pe mormântul ei

ca într-un ţintirim

ORAŞUL

am uitat şi cum visam la noi

asta nu mai e singurătate

astea nu-s zidurile plângerii

ăsta nu-i bine-cunoscutul nevermore

e succedaneul de luni dimineaţă:

ninge rar cât să trec printre despovărări

şi la o adică mor pâlpâirile săptămânii

dar ce mai e sigur cu acest vieţuitor

SALVARE

! parcă s-au vorbit între ei

să le fiu dintr-odată

singurul salvator

orbecăiam după stinsa-mi rază

apoi s-au rezolvat toate –

şi ce mai luminată cale

spre singurătate!

SALVARE (2)

o schimă a vieţii

pe faţa muribundului

şi mări-poetul o ia de bună

şi o uşcheşte cu iaca poemul

cu totul se rezolvă

VREMEA LUI A SPUNE

stai în grădină şi plângi

loc de loc e-o poveste

cu oameni ce nu sunt

!ce viaţă în pozele de atunci

gesticulam fiecare – eu! aici!

înăuntrul imaginii sale

viaţa împins-am ‘nainte apoi

în închipuire –

hai, spune acum acum

PROFIL (2)

la geamul la care se-aşează ea în autobuz

acolo se-arată văi câmpuri munţi înzăpeziţi

şi-o boare de-acolo îi tulbură părul… iar noi,

călătorind călătorind cu ea în adânc de April

UNCHI (2)

lui Dragoş

trăiesc singur

azi stă la mine nepotu-meu

îşi face temele

îi tot dau târcoale

târziu

cade în Războiul stelelor

abia-l port la pat

îi pun pijamalele

taică-său adoarme cu el

ÎMPREUNĂ

cu voi e bine

voi mergeţi înainte

 

! ce am să dulce dorm cu obrajii

’n obrajii tăi, Aprilie, înnorate

SUCCES

mamele noastre au rămas singure cu noi

seara le ducem flori colbuite

ele se emoţionează şi

la o adică le înfloresc bujori

FLAMURA

cum ies zi de zi să mă mângâie

vara plină de oameni

rar mă mai bântuie Negura Nu Contez

– mie singură flamură

IMITATIO…

dulci aparate locomotorii pe centru

stai locului, prietene,

să imităm castanii în floare o clipă

oricât alergăm oricâte vedem

în oraş jocurile sunt făcute

LA CER

nunţi zile de naştere înmormântări

stau în umbra mea

nu mă mai duc

mari semne se petrec

spun cei ce ies

noaptea buluc la cer

PETRECEREA UNCHIULUI PĂTRU

trâmbiţe bocete prapuri albaştri

în curte rămâne o zăpadă de lumânări

Valea cu zgomote satul în verde

casele clopotul noi

tot oprindu-ne înşirându-ne

lume în alb şi în negru la cer

MARTIE

 

prea-mi ies poem după poem

şi acasă lumina preaplin

întâmpină Zeu dinainte-mi

MARTIE (2)

 

cascada ivirilor execută

eventuala frustrare

cu soarele pe palton,

să nu-mi spun că-s bun

 

NEŞTIINŢĂ

Duminică oaspeţi i-auzi amfitrioana:

„hurr, hurr” – ca’n drăgălirea

„ha-ha!” – ca’n râsetul de demult

admiratoru-i pe viaţă muri

– şi cum să se poarte ea

ca tot omul neiubit?

HOTĂRÂRE

revii

nu-s drumuri să fugi

– în această prigoană

vei sta neclintit în iubire

(acasă te-ntâmpină:

„ambasadorul!”, „turistul!”)

EMOŢII

inspecţie seara

iată amintirile toate la locul lor

uşor emoţionate acum:

care va fi aleasa poetului

– care uitată-n poem?

(cineva îi va lua locul)

LA PROMENADĂ

 

desimea de oameni

trezeşte singurătatea vertebrelor

şi o alină

MUSAFIR

seara mă duc pe la prietenul meu

discutăm imposibile

cerul stă încă în odaie

şi el de fiecare dată în întuneric

mă răsfăţ în toate oglindirile

şi nu mă mustră cu o privire

ÎNĂLŢIMILE

…şi aceste zile luminoase de Crăciun

cu chipul tău ostenit în ordinea lucrurilor

armele undeva pe jos

şi noi dedicaţi Înălţimilor Noastre

odăii i-i sfântă prezenţa mea

urzica se-nflăcărează pe şest la fereastră

Standard

BRADUL DE LA BLOC

BRADUL DE LA BLOC

( ciclu apărut în cuprinsul volumului TÂRZIU ÎN IUNIE, ed. ECHIM, 2003 )

*

octombrie ce arătos umple loc bradul de la bloc
şi l-am uitat şi el mă ştie pe de rost
stă pază celor ce le ţin uitate
doar să-l privesc atent şi mi le-aduce aminte
îl văd zi de zi şi nu vreau să-i ştiu copilăria
luminile încredinţate

*

astăzi nu trebuie să te văd
ştiu stai acolo uitat în lumina zăpezie
eu aici pe fâşia unui alb regat

*

cum noi ne prăpădim cu firea
în după-amiaza de februarie,
el stă cu braţele încrucişate
şi umerii înălţaţi a sfidare, a nemulţumire

*

absenţa a mii de străini de jur-împrejur
şi întunericul fără greş neclintind veghea ta

*

aş scrie şi nu am ce
ar fi cazul să te privesc
să resuscit filonul cu tine şi mine
dar nu – fie acesta poemul

*

au fost numai zile cu oameni
ai fost într-un cerc de uitare
– să te readuc în minte,
ar fi să mă uite toţi

*

caut la el pe furiş
stă în lumină întraripat
păsări de jur-împrejur îl imploră să zboare

*
mă întâmpină impozant
ca un maestru de ceremonii

şi-s numai cutii de întuneric
şi troiene în tot cartierul

*

zăpada pe cetini în fel şi chip
şi soarele după-amiezii ce-l scaldă de la picioare
şi lasă-n desime o rază o clipă mai mult
se ostenesc să-l pună în scenă

abia spre seară pleacă dintre noi
ne lasă-n pace împreună

*

sufletul programat să bată toate zilele în lung şi în lat
! şi de-aceea stau locului lângă bradul înzăpezit
am scăpat toate semnele ăstei primăveri
nu am şi eu de un foc pe câmp şi alături
chip de om ascunzând schimbarea de anotimp
şi apoi să m-ascund

*

după o zi cu focuri de primăvară
şi oameni îmbufnaţi
sunt gata să te ghicesc în întuneric
de toate să mă despart

*

seară de primăvară
acorduri de pian peste bradul
brusc înnegurat

au pus praful şi lucrurile în ordine
şi cuiburile de ciori la rând
numai să înceapă ceva

*

proiectul de viaţă uitat prin sertare
eu tare mă plimb
îmi place lumina câte un om
/ două răbufniri şi-o întraripare /
tare mă înţeleg cu bradul de la bloc
nu mă mai satur să-l ştiu lângă tâmplă
mi-e dor să înşir cuvinte mărunte
Îndurare cu mine se-ntâmplă

*

să se aştearnă de jur-împrejur taina
seara să păşeşti pe vârfuri prin odaie
să-ţi fie alături iar bradul
/ nu, n-am uitat nimic /

– cine prefiră prin viaţa ta un minimum de oameni
cine atâtea despărţiri la timp?

*

dedesubt îngreunare de muguri
şi el nu –

sfânt sfânt sfânt vârful bradului
la gheaţa nopţii unduie întâmpinare!

Standard